Constituționalitatea Legii coșului minim de consum lunar, în dezbaterea CCR

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 14 Iulie 2020 180
Astăzi, 14 iulie 2020, Curtea Constituțională a României va lua în dezbatere sesizarea referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea OUG nr.217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar.

Legea adoptată de Parlament pe data de 3 iunie 2020 a parcurs pentru a doua oară procesul legislativ, deoarece la finalul primului ciclu de adoptare, în noiembrie 2019, a fost trimisă spre reexaminare de președintele Iohannis. Pe data de 10 iunie 2020, imediat după adoptare, ea a fost atacată la CCR de grupul parlamentar al PNL.

Legea prevede corelarea salariului minim cu coșul minim pentru un trai decent, a cărui valoare va fi calculată anual, de către Institutul Național de Statistică. Coșul minim de consum va fi un indicator important în stabilirea și fundamentarea salariului minim.

Potrivit calculelor organizațiilor membre ale Campaniei pentru Viață și Muncă Decentă, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii, calculat pentru luna septembrie 2019 este de 6.954 lei pe lună. Valoarea coșului pentru o familie de doi adulți și un copil este de 5.708 lei pe lună, pentru o familie de doi adulți fără copii este de 4.262 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 2.621 lei pe lună.

Printr-un comunicat de presă, Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” atenționează că: „Salariații din România au nevoie de o lege care să reafirme dreptul lor la o viață decentă și să operaționalizeze conceptul de trai decent prevăzut în Constituția țării. Tot conform Constituției, România este un stat social, iar caracterul social este și trebuie să fie reflectat în actele legislative și politicile publice concrete care conferă substanță și conținut concret acestei prevederi constituționale, precum e legea pentru modificarea și completarea OUG nr. 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar.” 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei