Dacă nu luăm atitudine

Constanța și Timișoara dispar de pe harta regionalizării ANAF

5555
29
Constanța și Timișoara dispar  de pe harta regionalizării ANAF - conferintaccina3-1374410187.jpg

Articole de la același autor

Ziua de 24 iulie 2013 se anunță a fi cea mai importantă pentru viitoarea restructurare instituțională a statului, de care, în final, depinde reorganizarea administrativ - teritorială a României. În ședința de guvern de la acea dată va fi supus aprobării proiectul de hotărâre privind reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și tot atunci se va decide ce municipii vor găzdui direcțiile generale regionale ale finanțelor publice.

Fiscul este coloana vertebrală a administrației unei țări, lucru valabil atât la nivel central, cât și în teritoriu. De aceea, este extrem de important unde va fi localizată fiecare direcție regională a ANAF, căci respectivele municipii vor primi statutul de capitale ale regiunilor. Nimeni nu poate fi atât de naiv încât să își închipuie că ar putea exista, spre exemplu, o regiune Dobrogea, câtă vreme instituțiile sale regionale (financiare, de mediu, protecția consumatorilor, învățământ, poliție etc.) sunt pla-sate, rând pe rând la Galați.

Regionalizarea administrativă (și teritorială) ar trebui să fie un proces transparent, bazat pe criterii obiective, care să aibă în vedere interesul general. Faptele demonstrează că, în practică, lucrurile nu stau așa, că reorganizarea este minată de interese oculte. ANAF ne oferă cea mai bună dovadă în acest sens. Instituția a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind reorganizarea, fără anexa referitoare la municipiile unde sunt amplasate direcțiile regionale.

Omisiunea este premeditată și plasează proiectul în afara Legii transparenței decizionale (nr. 52/2003). Deși greșeala a fost sancțio-nată prin mai multe luări de poziție, ANAF nu a catadicsit să o îndrepte.

Sforăriile nu au putut fi ascunse și, până la urmă, s-a aflat că municipiile Constanța și Timișoara vor fi victimele regionalizării ANAF.

Primul care a dat alarma că urmează o regionalizare contra-naturii a fost Sindicatul Liber Finanțe Constanța. Acesta a alertat mass-media, celelalte organizații sindicale din județ și a transmis mesaje de protest la președintele României, premierul Victor Ponta și ministrul Finanțelor publice, Daniel Chițoiu, solicitând ca regionala ANAF să fie la Constanța.

I s-au alăturat, cu luări de atitu-dine, Sindicatul "Decirom" și Uniu-nea Sindicală Teritorială Filiala Constanța, în numele a 18.000 de sindicaliști.

Nici conducerea Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța nu a stat cu mâinile în sân. Ea le-a transmis premierului Victor Ponta și ministrului Finanțelor publice Daniel Chițoiu, următorul mesaj referitor la reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală:

"Luând act de recentele măsuri propuse, referitoare la reorganizarea ANAF, prin crearea celor opt direcții regionale, avem respectuoasa rugăminte de a reanaliza conside-rentele care au stat la baza stabilirii Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați ca Direcție Generală Regională a Finanțelor Publice a regiunii de Sud-Est, în detrimentul DGFP Constanța.

Din datele pe care le deținem, referitoare la numărul de contribuabili administrați și la volumul în-casărilor la bugetul de stat, realizate în anul 2012, rezultă că DGFP Con-stanța se află pe primul loc în cadrul regiunii Sud-Est, detașându-se substanțial față de DGFP Galați.

Astfel, în timp ce DGFP Constanța administrează un număr de 333.133 de contribuabili (reprezentând 43% din totalul celor administrați în regiune) și a contribuit, în anul 2012, cu încasări la bugetul de stat în sumă de 2.77 miliarde lei (reprezentând 39,13% din totalul încasărilor din regiune), DGFP Galați administrează doar 46.883 de contribuabili (6% din totalul contribuabililor regiunii) și a contribuit, în anul 2012, cu încasări la bugetul de stat în sumă de 1,37 miliarde lei (19, 33% din totalul încasărilor din regiune).

Având în vedere faptul că în toate celelalte regiuni ale țării, cu excepția regiunii de Sud-Est, județele cu ponderea cea mai mare la cele două criterii, respectiv "numărul de contribuabili administrați" și "volumul încasărilor la bugetul de stat" au fost desemnate ca viitoare direcții regionale, vă reiterăm rugămintea de a reveni asupra intenției de desem-nare a DGFP Galați ca viitoare direcție regională și de a propune domnului prim-ministru ca regiunea de Sud-Est să fie administrată, din punct de vedere  fiscal, de către DGFP Constanța. Avem convin-gerea că, în decizia luată, vor prevala considerentele economice și nu cele de ordin politic."

La capătul celălalt al țării, Sindicatul Finanțelor Publice Timiș a pornit "cruciada" împotriva plasării regionalei ANAF la Deva, în defavoarea Timișoarei.

La fel ca și sindicaliștii din Constanța, cei din Timișoara susțin că în spatele acestor manevre se află "negocieri între partide sau persoane care vizează obscure interese de ordin personal sau politic". Sindicatul Finanțelor Publice Timiș avertizează că va ataca hotărârea de guvern pe calea contenciosului administrativ, în condițiile prevăzute de legea 554/2004, pentru motive de nelegalitate.

Comentează știrea

29 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
marian
22 iulie 2013
"Guvernarea" USL

Nemernicia celor de la Bucuresti este nemarginita, dupa Constanta sau hotarat ca si Timisoara si Ploiestiul sa fie condamnate. Pt. merite deosebite sunt premiate Galatiul, Deva si Alexandria, asta da tupeu, nea Dragnea, cand vii in Dobrogea sa-ti dam o chelfaneala buna.

Carlin
22 iulie 2013
foarte bine

Poate asa se sparge si mafia din Constanta si zboara si cei doi "nemuritori" de la CCINA, care oricum sunt zero barat. Ar mai trebui ca si DNA-ul sa isi faca treaba mai bine si sa se sparga buboiul odata si in Republica Siciliana Mazare.

un cetățean
22 iulie 2013
ASTA E

Vă tot spun că efectele guvernării lui Mazăre măscărici vor fi catastrofale pentru noi constănțenii. Pe cine ați văzut voi om serios să vină să stea de vorbă cu ăsta.

Dr.Mengele
22 iulie 2013
ANAF in Evul Mediu

Poate gasiti alte argumente mai serioase.In plina era a informaticii,ANAF moare de grija cetateanului.Exista oameni care lucreaza acasa pe calculator.Exista angajati si angajatori care nu s-au vazut in viata lor la fata.Eu traiesc in Romania si pot sa lucrez cu cineva din Australia fara sa ma intereseze pe ce strada locuieste colaboratorul meu.Sunt o persoana fizica.De doi ani de zile,toate platile le fac in fata calculatorului. Inclusiv somatiile le primesc prin email.Datoriile la banca le platesc de acasa.Pentru aprox. 10-15 plati lunare pierd cam jumatate de ora in fata calculatorului.Toata treaba asta ma costa 3.50 lei/luna(Internet Banking).Mai nou,pot sa platesc si impozitul la SPIT Constanta tot de acasa. Pot sa-l platesc si in rate.Daca azi vreau sa platesc un leu la SPIT pot sa o fac in acest moment.Putin ma intereseaza pe ce strada se afla agentia mea fiscala.In conditiile astea,ANAF Constanta spune ca nu m-a vazut de mult timp la fata si moare de dragul meu.

Andrei
22 iulie 2013
hmm...

Incep sa-i inteleg pe maghiari ca vor autonomie. Cu asemenea atitudine, Bucurestiul face tara praf, se instaureaza ura intre cetateni si intre orase/judete/regiuni. Eu nu voi merge pana la Galati pentru a obtine un certificat de cazier fiscal pentru ca asa vrea Bucurestiul, voi protesta si voi vota in consecinta.

un constănțean
22 iulie 2013
Mică din ce în ce mai mică

Mazăre distruge Constanța puțin câte puțin. Când o să înțelegem de ce face chestia asta o să fie pra târziu.

Mine
22 iulie 2013
Regio

Doctore , aplauze prelungite.

Răspuns la: ANAF in Evul Mediu
Adăugat de : Dr.Mengele, 22 iulie 2013
Poate gasiti alte argumente mai serioase.In plina era a informaticii,ANAF moare de grija cetateanului.Exista oameni care lucreaza acasa pe...
Om normal
22 iulie 2013
Centrul regional la galati este justificat

Din moment ce s -a luat aceasta decizie stiu ca este justificata de : -un director ca mihailescu emil nu poate asigura nimic bun pentru ca este un mascarici -angajatii la dgfp sunt niste incompetenti si spagari -contribuabilii sunt tratati ca niste numere , ca niste gunoaie -atitudinea zeflemista si ignoranta acestor angajati a ajuns la bucuresti alaturi de alte informari de combinatii si afaceri dubioase ale angajatilor fin fisc

braileanu
22 iulie 2013
galati

pai bine, dar la buzoieni si vranceni nu va ganditi ? de la Focsani la Constanta sunt 280 km !

marian
22 iulie 2013
pt. "Om normal" nr.8

te rog sa intri pe google sa dai COSTICA ONICA si o sa vezi ce "limpezi" sunt apele la Galati.

29 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Marţi, 16 Iulie 2013
Stire din Economie : O regionalizare contra-naturii
Pagina a fost generata in 0.3917 secunde