Compania Celco SA - o performeră de top a economiei românești

533

Articole de la același autor

Compania Celco SA este unul dintre cei mai performanți producători de materiale de construcții din țara noastră. 
Meritele sale în activitatea desfășurată anul trecut au fost recunoscute în cadrul festivității Topul Național al Firmelor 2019, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. Firmei constănțene i-au revenit trofeul și diploma pentru clasarea pe locul al doilea la categoria "industrie - întreprinderi mari", subdiviziunea "fabricarea produselor din beton pentru construcții". 
În topul societăților comerciale din județul Constanța, pe anul 2018, compania Celco s-a clasat pe primul loc la categoria sa de activitate, pentru al cincilea an la rând. Ea a fost recompensată de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța cu trofeul de excelență pentru edițiile 2014 - 2018 și diploma pentru locul I în 2018. În plus, pentru activitatea din 2019, publicația "Agenda Construcțiilor" i-a decernat "Premiul de excelență Euro Construcții". 


XXX 
Stimați cititori, la data de 1 noiembrie, compania constănțeană a intrat în cel de al 47-lea an de existentă. Grupul de firme Celco reunește, astăzi, capacități de producție din mai multe sectoare industriale: producția de BCA, fabricarea adezivilor și mortarelor uscate, fabricarea varului (îndeosebi a varului special creat pentru producția de BCA), exploatarea carierelor de nisip și calcar din localitatea Tașaul. Această diversificare îi permite companiei Celco să dețină controlul absolut asupra materiilor prime ce intră în producția de BCA, garantând astfel calitatea produsului finit. 


Grupul de firme Celco face parte din plutonul companiilor inovative, din România. În "regnul" economiei românești, aceasta este o "specie" rară, de elită. În ultimii ani, Celco a deschis noi capacități de producție și a lansat pe piață mai multe produse și metode de vânzare noi. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 4.4461 secunde