Chiriac Avădanei, proiectantul canalelor navigabile, omagiat la aniversarea Canalului Poarta Albă - Midia, Năvodari

610

Articole de la același autor

Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile a marcat, printr-un eveniment festiv, aniversarea a 30 de ani de la darea în exploatare a Canalului Poarta Albă - Midia, Năvodari.


Ieri, 19 octombrie 2017, la ecluza de la Agigea, alături de gazde se aflau reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai Administrației portuare, ai Forțelor Navale, ai unor companii și instituții constănțene, foști directori și angajați ai Administrației Canalelor Navigabile, clerici și ziariști.


Momentul central al festivității l-a reprezentat inaugurarea plăcii comemorative dedicate inginerului Chiriac Avădanei, șeful echipei de proiect al Canalului Dunăre - Marea Neagră și al Canalului Poarta Albă - Midia, Năvodari. 


În cuvântul de deschidere a festivității, Daniel Georgescu, directorul general al CN ACN, a spus următoarele: "În mai 1949 s-a hotărât demararea lucrărilor pentru construirea Canalului Dunăre - Marea Neagră, pentru a se asigura un transport mai ieftin și crearea unui sistem de irigații. Însă, în anul 1953, lucrările au fost oprite, fiind reluate 20 de ani mai târziu. Proiectarea a început pe 10 iulie 1973. Inițial, echipa a fost formată din 183 de ingineri și tehnicieni de la IPTANA, iar după doi ani, a ajuns la 225 de specialiști. (…) În aprilie 1974, au fost aprobate primele elemente ale proiectului, pentru care s-au întocmit sute de volume de studii și cercetări, peste 6.000 de planșe și aproximativ 35.000 de proiecte și devize de execuție. În noiembrie 1982, s-a reînceput întocmirea documentației tehnice pentru ramura nordică a Canalului Dunăre - Marea Neagră, în vederea realizării Canalului Poarta Albă - Midia, Năvodari. 


Construcția canalului navigabil a costat 24 de miliarde de lei, iar la realizarea lui au lucrat, în prima etapă, de trei ani, 22.000 de oameni. În ultimii ani, efectivul a ajuns la 32.000 de oameni. Realizarea canalului a însemnat un volum mare de lucrări, concretizate în 300 milioane de metri cubi de pământ escavați. Pe 26 mai 1984, a fost inaugurat Canalul Dunăre - Marea Neagră, iar pe 26 octombrie 1987, Canalul Poarta Albă - Midia, Năvodari a fost deschis navigației. (…) Traficul maxim ce se poate realiza pe canalele navigabile este de 80 de milioane de tone de mărfuri pe an. În conformitate cu standardele europene, Canalul Dunăre - Marea Neagră, cu o lungime de 64,4 km, se înscrie în clasa a șasea de canale interioare, cea mai înaltă clasă internațională pentru astfel de construcții. Canalul Poarta Albă - Midia, Năvodari are lungimea de 27,5 km și se înscrie în clasa a cincea. Acum, după atâția ani de administrare, constatăm cu mândrie transformarea canalelor navigabile din obiectiv de interes național în obiectiv de interes european, parte componentă a coridorului VII pan-european. Aproximativ 60% din trafic este asigurat de fluxurile de marfă din și spre centrul Europei. Administrația canalelor duce o politică de retehnologizare, de menținere în parametri optimi a infrastructurii și de protecție a mediului. Povestea Magistralei Albastre poartă semnătura domnului inginer Chiriac Avădanei. 


El a fost desemnat de Nicolae Ceaușescu să proiecteze măreața realizare. A condus o forță inginerească unică în România, într-un proiect de cea mai mare complexitate tehnică, realizat într-un timp record. (…) Canalul este cea mai mare realizare a României de până acum. Semnătura marelui inginer apare și pe alte proiecte, cum ar fi: autostrada București - Pitești, zece traversări peste Carpații Orientali și Meridionali, patru peste Munții Apuseni, trei peste Munții Banatului. Dar să nu uităm și de Transfăgărășan. Știm cu toții că nu dorea să părăsească această lume până nu termină ultimul proiect: Canalul Dunăre - București, pentru care a luptat până în ultima zi a vieții sale și pe care avem obligația să-l ducem mai departe."


Senatorul Nicolae Moga s-a numărat printre constructorii Canalului Dunărea - Marea Neagră, în calitate de șef de lot la întreprinderea Energomontaj. El le-a declarat participanților la festivitate. "Am lucrat la toate ecluzele: Agigea, Cernavodă, Năvodari și Ovidiu. Mulți tineri ponegresc epoca trecută, în care Partidul Comunist conducea țara. Realizările acelor timpuri sunt ale poporului român. Dacă veți studia datele privind canalele navigabile, veți vedea cu cât au contribuit la dezvoltarea economiei naționale. Canalul nu este eficient, trebuie asfaltat - au spus unii, după Revoluție. Eu sunt mândru că am contribuit la această realizare. Îmi doresc ca țara noastră să aibă parte de lucrări de anvergura canalelor navigabile."


În cadrul ceremoniei, Administrația Canalelor Navigabile a acordat diplome de onoare unora dintre foștii angajați, printre care mai mulți directori, precum și actualilor salariați cu o vechime de 37 de ani în unitate, aflați în pragul pensionării.


x    x    x


Canalul Poarta Albă - Midia, Năvodari are lungimea de 27,5 km. La construcția sa au fost excavate 89 milioane metri cubi de pământ și rocă. Cele mai importante puncte de pe traseul său sunt ecluzele de la Ovidiu și Năvodari și porturile Ovidiu și Luminița. 
Primul port este amplasat lângă ecluza Ovidiu, la km 11 pe malul drept al canalului. El dispune de: patru dane operative, 4 ha de platformă și o adâncime minimă de 4,25 m. Portul Luminița se situează în partea de nord a Lacului Tașaul, la 5 km față de ecluza Năvodari. Are două dane operative, patru dane de așteptare, 6 ha de platformă portuară și o adâncime minimă de 4,25 m.


Proiectul a fost realizat în decurs de un an și jumătate, lucrările au fost demarate în 1983, iar în 1987 canalul a fost dat în exploatare, asigurând legătura dintre platforma industrială și portul maritim Midia, cu cea mai importantă arteră transeuropeană de navigație.


Conform proiectului, canalul ar fi trebuit să servească transportului de calcar, de la Luminița la fabrica de ciment de la Medgidia, a zirconiului și minereului de fier, de la Palazu la combinatul de la Călărași. Se știa că transportul pe apă este de două ori mai ieftin decât cel pe calea ferată și se estima că, în final, traficul pe canal va ajunge la 10 milioane tone pe an. 
În ultimii ani, traficul pe Canalul Poarta - Albă Midia, Năvodari a crescut datorită transportului de produse petroliere din portul Midia.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3093 secunde