În primele nouă luni ale anului 2018

Cerealele și petrolul au relansat traficul de mărfuri în porturile maritime românești

261
Cerealele și petrolul au relansat traficul de mărfuri în porturile maritime românești - cerealelesipetrolulaurelansattra-1540214252.jpg

Articole recomandate

2018 se dovedește a fi un an excelent pentru porturile maritime românești. În primele nouă luni, fluxurile de mărfuri au crescut cu 8,23% față de aceeași perioadă din 2017, ajungând la 45.821.193 tone. Comparativ cu anul 2016, care a fost mai bun decât 2017, cantitatea de mărfuri manipulată a făcut un salt de 4,15% în perioada de referință. La această evoluție au contribuit recoltele bune de cereale din România, Serbia și Ungaria, precum și creșterea cererii de țiței și produse petroliere.

Dacă evoluția fluxurilor de mărfuri ar păstra același ritm, porturile Constanța, Midia și Mangalia vor încheia anul cu un trafic total de cel puțin 61.094.924 tone, mai mare cu 2,81% față de anul 2016 și cu 4,66% comparativ cu cel din 2017. Dar sunt convins că ritmul de creștere va fi mai accelerat în ultimele trei luni din 2018.

Traficul maritim a fost de 36.381.882 tone, în creștere cu 10,22%, iar cel fluvial, de 9.439.311 tone, cu 1,20% mai mare.

v v v

Constanța - cel mai mare port românesc - a manipulat 39.263.001 tone de mărfuri, în creștere cu 5,93%. Saltul ar fi fost mult mai mare, dacă jocul prețurilor de pe piața internațională a cerealelor nu i-ar fi determinat pe producători și exportatori să stocheze, în prima jumătate a anului, cantități mari de grâne, în așteptarea scumpirii lor. Din acest motiv, cantitatea de cereale și semințe uleioase derulată a fost mai mică cu 1,58% față de primele nouă luni ale anului 2017.

În schimb, mai toate celelalte grupe de mărfuri au înregistrat creșteri semnificative. Ca urmare, în structura traficului au avut loc schimbări majore. Dacă în întreg anul 2017, cerealele și semințele uleioase au avut o pondere de 41,68%, în primele nouă luni din 2018 reprezentau doar 39,73% din fluxul total de mărfuri. Pe de altă parte, ponderea celorlalte grupe de mărfuri a crescut decisiv pentru a suplini deficitul de cereale. În perioada ianuarie – septembrie 2018, ponderi importante au înregistrat: minereurile și deșeurile metalice (15,78%), mărfurile containerizate (12,71%), hidrocarburile (10.15%), combustibilii solizi (7,19%), îngrășămintele și produsele chimice (6,95%), produsele metalice (4,52%), echipamentele și mașinile (0,95%).

În perioada de referință, traficul de containere din portul Constanța a totalizat 4.989.314 tone, respectiv 522.991 TEU. Creșterea în tone a fost de 3,48%%. În schimb, numărul containerelor manipulate a scăzut cu 0,68%.

v v v

În lunile ianuarie - septembrie 2018, portul petrolier Midia a derulat un trafic total de 6.481.814 tone de mărfuri, cu 24,63% mai mare decât în aceeași perioadă din 2017. Hidrocarburile, care dețin o pondere de 93,83% în totalul mărfurilor manipulate la Midia, s-au remarcat printr-o creștere de 25,42%.

v v v

Surpriza o reprezintă portul Mangalia, care a manipulat 76.378 tone de mărfuri, cu 6,31% peste nivelul atins în primele nouă luni din 2017. Multă vreme, acesta a fost dependent de importurile de tablă și echipamente navale ale companiei Daewoo - Mangalia Heavy Industries, devenită între timp Damen Shipyard Mangalia. Cum de mai bine de zece luni constructorul de nave și-a redus dramatic producția, salvarea portului a venit din diversificarea fluxurilor de mărfuri operate. În prezent, cimentul reprezintă 39,14% din traficul total, fiind urmat de: produsele petroliere (36,44%), echipamente (9,38%), produse metalice și articole din metal (6,39%), minerale brute și neprelucrate (4,84%), produse chimice (3,03%) și altele.

v v v

Pe malul opus al Mării Negre, porturile rusești au raportat un trafic de 205,5 milioane tone de mărfuri, în creștere cu 5,2%. Novorossiysk - cel mai mare port al Federației Ruse - a manipulat 115,5 milioane tone de mărfuri, cu 7,5% mai mult decât în perioada ianuarie - septembrie 2017. În celelalte porturi rusești, situația a fost următoarea: Tuapse – 18,6 milioane tone (-7,0%), Kavkaz - 24,1 milioane de tone (-5,6%), Taman – 10,2 milioane de tone (-7,2%), Rostov pe Don – 12,7 milioane de tone (+22,5%), Kerch – 6,3 milioane tone (-9,2%), Temryuk – 2,7 milioane de tone (+31.4%), Taganrog – 2,3 milioane de tone (+12.3%).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 08 Octombrie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Vineri, 05 Octombrie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 03 Octombrie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Luni, 01 Octombrie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.3666 secunde