Când viața e în pericol, este o crimă să profiți, ridicând prețurile!

1297
Când viața e în pericol, este o crimă să profiți, ridicând prețurile! - candviataeinpericolesteocrimasap-1583793440.jpg

Articole de la același autor

Coronavirusul a afectat economia globală. Cei mai bolnavi sunt turismul internațional, transportul de croazieră și cel aerian. Nu se simte prea bine nici transportul maritim de mărfuri. Industria timpului liber, a marilor spectacole sportive și artistice a început să tușească, iar piețele de capital de pe întreaga planetă au frisoane. 


Luni, 9 martie 2020, bursa din Londra s-a prăbușit cu peste 8%, iar cea din Paris, cu 5,7%. La  bursa din Frankfurt, deprecierea a fost de 7,4%, iar la Madrid, de aproape 7%. Bursa din Milano a înregistrat o cădere cu puțin peste 8%, după o serie de ședințe cu pierderi grele. Epidemia a contaminat atmosfera burselor, fiind un catalizator al slăbiciunilor și contradicțiilor economiei mondiale.


Dacă epidemia s-ar fi produs într-o țară mică, ignorată de economia mondială, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Dar virusul s-a născut și a început să se propage din China - un gigant demografic și economic – de care piețele și viața de zi cu zi a planetei depind într-o foarte mare măsură. Conexiunile sale comerciale și turistice ample și intense cu restul lumii au contribuit decisiv la răspândirea virusului pe glob.


Ieri, statisticile negre ale epidemiei indicau următoarea situație la nivel global: peste 108.000 de oameni infectați cu noul coronavirus; peste 3.800 de decese, majoritatea în China.


În lipsa unui vaccin, cele mai bune măsuri de prevenire a răspândirii virusului s-au dovedit a fi evitarea deplasărilor și a contactului cu alte persoane. Or izolarea dăunează grav economiei, care nu poate funcționa și crește fără păienjenișul viu de relații sociale, de relații de producție și comerciale dintre indivizii umani, dintre unitățile economice, regiuni și țări.


Pierderi grele
Ca urmare a măsurilor de prevenție impuse de Guvernul României, duminică, 8 martie 2020, pe stadioanele țării, s-au desfășurat primele meciuri de fotbal fără spectatori. Astfel că, până la încheierea perioadei de restricție, industria fotbalului va înregistra pierderi financiare grele.
În aceeași situație se află și industria spectacolelor. Deja, reprezentațiile la care au fost vândute peste 1.000 de bilete au fost anulate. Drept urmare, trupele și instituțiile culturale vor fi grav afectate. 


După ce legăturile aeriene cu China au fost întrerupte la sfârșitul lunii ianuarie, iată că acum au fost suspendate toate cursele aeriene dintre România și Italia. În plus, sunt instituite măsuri de carantină pentru pasagerii veniți din țările bântuite de coronavirus.


Până în prezent, puține unități școlare și-au întrerupt cursurile. În funcție de evoluția epidemiei, este foarte posibil ca măsura să se generalizeze în întregul învățământ. Structura anului școlar va fi dată peste cap, iar acest lucru va afecta întreaga economie. Productivitatea muncii se va reduce, căci angajații unităților economice și ai instituțiilor vor munci cu gândul la copiii rămași acasă, în grija nimănui, și vor sta toată ziua cu mâna pe telefon, să îi verifice.


Industria turismului va înregistra pierderi uriașe, căci teama de epidemie și restricțiile impuse vor amputa drastic numărul clienților români și străini. Iar dacă din cauza suspendării cursurilor școlare va fi scurtată vacanța de vară, toți proprietari de hoteluri, pensiuni și restaurante – dar mai ales cei de pe litoral – vor fi și mai afectați.


Impactul epidemiei începe să se simtă și pe piața muncii. Pe de o parte, migrația externă a forței de muncă s-a temperat, spre disperarea angajatorilor străini, iar pe de altă parte, a fost stopat importul de lucrători din Orientul Îndepărtat.


Bursa de Valori București a reacționat negativ pentru prima oară de la declanșarea epidemiei. Ieri, la ora 17, primele zece companii din topul tranzacțiilor înregistraseră variații negative de prețuri, între 4,85% și 13,85%. Este semn că investitorii au vândut în pagubă, de teamă că prețurile s-ar putea reduce și mai mult.


Profitorii epidemiei
În timp ce marea masă a agenților economici înregistrează pierderi mai mari sau mai mici din cauza epidemiei, unii comercianți de materiale de protecție sanitară (măști, mănuși, pelerine, halate) și dezinfectanți profită de creșterea explozivă a cererii, majorând prețurile de 10 - 30 de ori. Grație coronavirusului, vor da lovitura vieții!


Astăzi, mai mult decât oricând, agenții economici ar trebui să dea dovadă de responsabilitate socială, de solidaritate cu semenii lor. A profita de epidemie pentru a te îmbogăți, este o imensă josnicie! În condițiile în care viața și sănătatea comunităților sunt în pericol, statul ar trebui să intervină cu fermitate. Prețurile materialelor de strictă necesitate pentru protejarea vieții nu pot fi lăsate la voia întâmplării, a jocului dintre cerere și ofertă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6806 secunde