Accesul a 63 de nave a fost interzis în porturile Paris Memorandum

342
Accesul a 63 de nave a fost interzis în porturile Paris Memorandum - accesula63nave-1436101871.jpg

Articole de la același autor

Organizația Paris Memorandum, din care face parte și România, a pus în practică un sistem armonizat de inspecții al căror scop este eliminarea navelor sub standard, cu pavilion străin, care vizitează porturile europene și ale Americii de Nord. Anual sunt realizate peste 18.000 de inspecții la bordul navelor străine, care intră în porturile Paris Memorandum, pentru a se constata dacă acestea respectă standardele internaționale de siguranță, securitate și mediu, iar echipajele au condiții adecvate de viață și muncă. De fiecare dată, când se constată existența unor deficiențe, controlul se soldează cu măsuri.

Recent, organizația a dat publicității raportul pentru anul 2014. Potrivit documentului, din 2012 și până în prezent, unui număr de 63 de nave li s-a interzis accesul în porturile Paris Memorandum. 46 dintre ele au primit interdicția din cauza multiplelor rețineri, 13 nave - pentru eșecul de a intra în șantierul de reparații indicat, iar 4 nave pentru că au fugit din arest și au navigat fără autorizație.

În perioada 2012 - 2014, navele sub pavilion Tanzania, Republica Mol-dova, Saint Vincent & Grenadines și Togo au avut numărul cel mai mare de interdicții.

În 2013, pavilioanele Kazakh-stanului, Arabiei Saudite și Elveției au reușit să fie admise pe "lista albă" a Paris Memorandum. În 2014, a fost rândul Indiei să urce de pe "lista gri" pe "lista albă". În schimb, Spania, Lituania, Polonia și Thailanda au căzut de pe "lisa albă" pe cea "gri", iar Belize, de pe "lista gri" pe "lista neagră".

În prezent, "lista neagră" cuprinde 10 pavilioane, Tanzania având cele mai proaste performanțe. "Lista albă" include 43 de pavilioane, cu trei mai puține decât în 2013. Franța este liderul "listei albe", fiind urmată de Hong Kong și Bahamas.

Navele sub pavilion Republica Moldova și Togo au înregistrat o rată de reținere mai mare de 5% în ultimii trei ani.

În 2014, pavilioanele de pe "lista neagră" au avut parte de 1.286 de inspecții, 151 de nave fiind reținute pentru deficiențe. Gradul de reținere a fost de 11,74%. În cazul "listei gri" au fost 814 inspecții, 51 nave reținute și un grad de reținere de 6,27%. La navele cu pavilioane aflate pe "lista albă" au avut loc 16.175 de inspecții, 393 nave au fost reținute, iar gradul de reținere a fost de 2,43%.

Odată cu intrarea în vigoare a Convenției internaționale MLC 2006, tematica inspecțiilor de Port State Control s-a extins la aspectele privind condițiile de muncă și viață la bordul navelor. Cele mai multe abateri de la prevederile acesteia se referă la următoarele capitole din convenție: orele de odihnă - 21% dintre cazuri, mâncare și aprovizionarea cu hrană - 14%, sănătate, siguranța și prevenirea accidentelor de muncă - 37%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3304 secunde