31 iulie 2018 - noul termen pentru depunerea declarației unice

572
31 iulie 2018 - noul termen pentru depunerea declarației unice - companiileferoviaredannicolaetiv-1531492264.jpg

Articole de la același autor

În ședința de joi, 12 iulie, Guvernul a aprobat extinderea până la 31 iulie 2018 a termenului până la care contribuabilii 
persoane fizice trebuie să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale. Ministerul Finanțelor susține că termenul a fost extins deoarece atât bonificația de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 și plătit integral până la 15 martie 2019, cât și cea acordată corespunzător pentru contribuțiile sociale datorate, au suscitat interesul contribuabililor, care a determinat îngreunarea Spațiului Privat Virtual prin numărul foarte mare de accesări ale acestui serviciu online gratuit în apropierea expirării termenului. Ministerul "uită" să precizeze că, de fapt, sistemul informatic al ANAF este depășit, supraîncărcat și nu poate face față solicitărilor. 
★ ★ ★
Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România și/sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au de asemenea obligația de a depune declarația unică.
★ ★ ★
Pentru a simplifica completarea și depunerea online a declarației unice, Ministerul Finanțelor Publice - ANAF a pus la dispoziția contribuabililor o aplicație informatică dedicată, ce poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/. Declarația unică se poate completa și depune de la adresa https://declunica.anaf.ro/ dacă se utilizează numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual. 
Declarația se poate depune și în format hârtie direct la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF, sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
★ ★ ★
Contribuabilii care depun electronic declarația unică beneficiază de bonificația de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligațiile fiscale anuale pentru anul 2018. O bonificație de 5% se acordă, de asemenea, și pentru contribuțiile sociale datorate potrivit legii. 
★ ★ ★
Nedepunerea la termenul prevăzut de lege de către persoanele fizice a declarației unice se sancționează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art.336, alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3543 secunde