Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Economie

105 trenuri au fost întârziate de căderile de copaci

Ştire online publicată Vineri, 16 Martie 2018
de Ion TIȚA-CĂLIN

Potrivit Ministerului Transporturilor, în cursul anul 2017 s-au produs peste 220 de căderi de copaci peste calea ferată, care au afectat atât linia de contact pentru alimentarea cu energie electrică de tracțiune și alte elemente ale infrastructurii feroviare (linii, echipamente electrice), cât și materialul rulant (locomotive și vagoane) din compunerea trenurilor.

În ultimele patru luni, ca urmare a căderii accidentale de arbori peste infrastructura feroviară, s-a produs întârzierea a 105 trenuri de călători cu un total de peste 9.500 minute, precum și pagube materiale a căror valoare se ridică la peste 200.000 lei. Numai în data de 10 decembrie 2017 a fost necesară intervenția personalului și utilajelor CFR pentru tăierea și scoaterea din gabaritul căii ferate a 21 de arbori în zonele Ilva Mica - Vatra Dornei, Lainici - Livezeni și Orșova - Caransebeș, care au produs blocarea circulației feroviare pentru un total de 11 ore și întârzierea a 19 trenuri de călători cu un total de 2.733 minute (peste 45 ore), cu o medie de 2:15 ore/tren.

Întrucât restabilirea cu operativitate a circulației normale a trenurilor este îngreunată de legislație și de modul de lucru impus de autoritățile din domeniul silvic, se impune asigurarea cadrului legal care să permită intervenția de urgență a administratorului de infrastructură feroviară în executarea imediată a lucrărilor de toaletare și tăiere a vegetației lemnoase și de înlăturare a potențialelor pericole identificate în limita zonei de siguranță a infrastructurii feroviare, în vederea restabilirii condițiilor de circulație normală pe calea ferată. Masa lemnoasă rezultată ar urma să fie pusă la dispoziția autorităților din silvicultură. Ministerul Transporturilor a inițiat un proiect de OUG în acest sens, pe care l-a pus în dezbatere publică.

PUBLICITATE
Citeşte şi
 Persoanele care călătoresc cu trenul trebuie să știe că, la acest moment, circulația trenurilor a fost adaptată la condițiile meteo nefavorabile, înregistrate pe raza ...
Grav accident luni după-amiază, în Oșorhei, la câțiva kilometri de Oradea. O femeie de 67 de ani a murit, iar un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina în care se ...
CFR Călători anunță că, la această oră, traficul este deschis pe toate magistralele și nu sunt trenuri blocate. Cu toate acestea, circulația este adaptată în ...
Alte ştiri din sectiunea Economie
În noaptea de 19 spre 20 septembrie, în compartimentul mașinilor de pe nava costieră „Heiko” s-a produs un incendiu. Vasul se afla la Vilnesfjorden, Norvegia, la ...
Cargoul de mărfuri generale „Hao Xiang XIANG 19” a eșuat pe un recif din zona Insulei Luxi, din Marea Chinei de Est. Incidentul s-a produs pe data de 25 ...
În anul 2018 a fost aprobată directiva europeană privind performanța energetică a clădirilor, care a fost publicată în iulie în „Jurnalul Oficial” al Uniunii ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Mega Image SRL a preluat trei magazine ce aparțin companiei Adivin’95 SRL.Mega Image, parte a Grupului ...
Inspectorii de Port State Control din porturile Mării Negre au reținut, în intervalul 1 ianuarie - 19 septembrie 2018, un număr de 210 nave pentru deficiențe. În ...
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele ...
Grupul KMG International (KMGI) a înregistrat în prima jumătate a acestui an rezultate financiare și operaționale excepționale, acestea fiind susținute în ...
Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) și Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) au încheiat un protocol de ...
Euro este în ofensivă în lupta cu leul. În cursul tranzacțiilor de pe piața interbancară, din data de 24 septembrie 2018, euro a câștigat 0,0019 lei, variația ...
În această săptămână, Comisia pentru bugete va adopta propunerile privind bugetul UE pentru anul următor. Membrii Parlamentului European își doresc să prioritizeze stimularea ...
Golful Guineei rămâne punctul cel mai fierbinte al pirateriei pe mare, numărul incidentelor fiind în creștere în ultima vreme. Iată, pe data de 17 septembrie 2018, tancul de ...
Cele mai tranzacționate companii listate pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB) au discutat despre oportunitățile de investiții cu ...
Fiscul face concurență agențiilor imobiliare, târgurilor auto și furnizorilor de utilaje grele. În galantarele lui găsești ce vrei și ce nu vrei, la ...
Cotațiile barilului de petrol sunt în creștere. Pe data de 24 septembrie 2018, la ora 15,10 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de ...
Francul elvețian pierde conducerea în lupta cu leul, spre satisfacția celor ce dețin credite în această monedă. În cursul tranzacțiilor de azi, 24 septembrie ...
Euro este în ofensivă în lupta cu leul. În cursul tranzacțiilor de pe piața interbancară, din data de 24 septembrie 2018, euro a câștigat 0,0019 lei, variația ...
Ministrul energiei, Anton Anton, a participat, în perioada 17-19 septembrie 2018, în Austria (Linz), la Consiliul Informal Energie și la Conferința la nivel înalt ...
Ministerul Finanțelor Publice finanțează marile investiții din sectoarele de activitate de vârf și dezvoltarea regională, astfel că din 10 septembrie acceptă ...
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a anunțat prelungirea sesiunii de înscrieri aferente Programului de susținere a ...
Clasamentul mărfurilor derulate în porturile Constanța, Midia și Mangalia, în primele opt luni al anului 2018, a fost următorul (în paranteză sunt creșterile ...
Social Sport Cultură-Educație
Politică Economie Actual
Fun Arhiva