Seară de jazz, la "Șușoté" din Constanța
Articole de la același autor
Curele cu ape sulfuroase din stațiunea Venus fac minuni
30 Iulie 2018
Poftă de pește? Haideți la cherhanaua "Moessia"!
10 August 2018
Expoziție de minerale la Muzeul de Artă
31 Iulie 2018
Un nou spectacol de jazz va avea loc joi, 23 august, ora 20.00, la terasa "Șușoté". Concertul "Jazz in the garden" îi aduce pe scenă pe Ana Maria Galea (voce), Vaughn Roberts (trompetă), Daniel Csikos (pian) și Ciprian Parghel (contrabas).
Altfel spus, acesta va fi un spectacol-concert marca "Ana Maria Galea Trio", al actriței și cântăreței Ana Maria Galea. Artista a debutat în clubul "Green Hours", alături de Anca și Ciprian Parghel, prima, una dintre cele mai valoroase improvizatoare din România, iar cel de-al doilea, unul dintre cei mai expresivi contrabasiști de jazz din țara noastră. Aceștia au inițiat în urmă cu aproximativ zece ani un proiect în zona muzicii jazz standard, alături de pianistul Daniel Csikos, cu care au înregistrat discul "I Know you by heart". Precizăm că acesta este unul dintre puținele albume de jazz vocal standard apărut după revoluție despre care criticul Florian Lungu afirma că "audierea celor opt momente muzicale evidențiază un glas de o învăluitoare căldură și ingenuitate".
De data aceasta, Ana Maria Galea își dorește să ne desferece inimile cu cheia sincerității, a firescului necăutat, însă conținut într-a sa vibrație afectivă autentică. "Și o face apelând la mijloace și tipuri de enunțuri diverse. Ca interpretă, ea oficiază actul de devoțiune pentru genul preferat, cu o acuratețe a intonației, cu expresivitate, cu un bun balans ritmic, alternând tempo-urile mai animate, cu cele medii și lente (acestea din urmă, preponderente), alăturând teme standard din repertoriul internațional cu două reușite creații proprii ce-i poartă autograful inclusiv în calitate de semnatară a versurilor și a aranjamentelor", spun organizatorii. Prețul unui bilet este 35 lei. Copiii cu vârsta sub zece ani au intrarea liberă.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 18 August 2018
Vineri, 17 August 2018
Luni, 13 August 2018
Miercuri, 08 August 2018
Sâmbătă, 04 August 2018
Sâmbătă, 04 August 2018
Sâmbătă, 28 Iulie 2018
Vineri, 27 Iulie 2018
Joi, 02 August 2018
Joi, 26 Iulie 2018