Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Diverse

Laureații Festivalului Internațional de Teatru Independent de la Constanța

Ştire online publicată Luni, 10 Septembrie 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

Gata! Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent de la Constanța (FITIC) a ajuns la final.

În perioada 1-8 septembrie, constănțenii au putut viziona o mulțime de spectacole și au avut ocazia să îi aplaude pe câștigătorii premiilor festivalului organizat de Asociația „Art Society Center” și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

La final, nominalizările au fost numeroase. Ca urmare, la CIFF, adică la categoria film independent, noua secțiune care a venit, anul acesta, să întregească conceptul FITIC, a câștigat cele mai bune scurtmetraje. Acestea sunt „Humans in frame”, „Ofițer” și „Reve General”. La categoria Cel mai bun lungmetraj, câștigătoare au fost „Dance Hall Land” - Italia, „Looking for Zion” - Germania și „12 Thesis” - Germania. România a fost capabilă, în schimb, să realizeze unul dintre cele mai bune documentare, „Olteanca”, alături de „Călărași”, peliculă realizată de Republica Moldova” și „The Cultural Journey to Timbuktu” - Mali.

La categoria „Blue Theatre Independence”, secțiunea Teatru Independent, cei mai buni actori au fost Liviu Cheloiu, Tavi Costin și Cristian Bota.

La categoria Cea mai bună actriță, au fost nominalizate Marcela Motoc, Dana Voicu și Anca Bejan, iar la Cel mai bun regizor, premiații au fost Lia Bugnar, Puiu Șerban și Matei Lucaci-Grunberg. Potrivit organizatorilor FITIC, s-a hotărât că cele mai bune spectacole sunt „Șase din 49”, „Cai putere” și „Constelații”. Printre câștigători, s-au aflat și cei mai buni coregrafi, respectiv Daniel Alexandru Dragomir, Oana Mureșan și Mariana Gavriciuc.

La categoria „Blue Theatre Independence”, secțiunea Concurs de dramaturgie contemporană, s-au situat pe primele locuri piesele „Biroul oglinzilor pierdute”, „Ultimul tren spre casă” și „Ava”. La aceeași categorie, premiul pentru estetică vizuală le-a revenit lui Bogdan Tănase, Alexandrei Holban și Mihnea Irimia.

★ ★ ★

Alte nominalizări au fost făcute la categoria „Red Theatre Revolution University Contest”, pentru „Slugă la 5 stăpâni” - UNATC „I.L. Caragiale” și „Paraziți” - Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași. Spre fericirea tuturor, la categoria „Seathre High School Contest”, trupa „Paradigme” a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța a ocupat primul loc cu piesa „Hamlet”. Alături de acești tineri, s-au aflat și cei din trupa de teatru Gestual „Necuvinte”, de la Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” din București, dar și trupa „Ceva”, de la Liceul „Vasile Conta”, și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Petrecere mare pe insula Ovidiu joi, 23 august, începând cu ora 20.00. Formația „Trandafilu” și Vanghilizmo Group așteaptă nu doar armânii ori constănțenii să petreacă ...
Turiștii aflați în vacanță pe litoral, dar și constănțenii sunt invitați la o piesă de teatru: „Nimic nu-mi scapă”, care se va juca deseară, de la ora 21.00, pe scena ...
Mâine, la ora 21.00, Doru Octavian Dumitru revine pe scena restaurantului „Harlequin“ din Mamaia. Considerat un One Man Show, renumitul umorist vă invită pe toți la un ...
Alte ştiri din sectiunea Diverse
11.11 și în general orice ține de orele 11 sunt momente încărcate de energie, 11 fiind număr maestru. 1111 sau 11/11 are o semnificație spirituală specială ...
Un român de 29 de ani șochează Irlanda, după ce ar fi trimis pe internet mai multor copii fotografii cu el dezbrăcat. Mai grav este că individul le-ar fi cerut celor mici, să ...
Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu și Ștefan Bănică Jr., puși în fața unei apariții cu totul și cu totul speciale, marțea aceasta, la „X ...
Luni, 17 septembrie, trupa cu cele mai mari vânzări de albume din istoria muzicii va fi omagiată în cadrul unui concert tribute: We Love The Beatles Show. Evenimentul va avea ...
În Italia, la Alghero, naționala României a învins Norvegia, scor 6-3, și, profitând de înfrângerea Angliei în fața Bulgariei (3-4 după lovituri de departajare), va ...
Un chef valoros ascunde multe secrete culinare, iar pentru un pasionat de gastronomie și un fan „Chefi la cuțite”, un curs de gătit alături de unul dintre ...
Simona Halep a revenit pe terenul de tenis pentru antrenamente. Constănțeanca din fruntea clasamentului mondial s-a pregătit la „Stejarii Country Club” din București ...
Situat pe faleză, la 50 metri de plaja largă a orașului, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia dispune de un hotel cu capacitatea de 300 locuri, o secție clinică cu 50 ...
Organizatorii TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță că, în week-end, pe durata de desfășurare a concursului, vor avea loc ...
Sâmbătă, 8 septembrie, în prima ediție „Te cunosc de undeva!” a celui de-al 13-lea sezon, Romică Țociu se va transforma în celebra interpretă de muzică ...
Amplasat la intrarea în localitatea 2 Mai, Complexul Sailor este gazda perfectă pentru grupurile de elevi sau studenți care doresc să organizeze evenimente (tabere, conferințe) ...
Ediția a XXI-a a Galei Tânărului Actor HOP, desfășurată la Costinești, s-a încheiat joi seară. Juriul final a fost format din Felix Alexa - regizor, Roberto Bacci - regizor ...
Cu ocazia ediției de anul acesta a Sărbătorii Recoltei și Vinului Dobrogean, echipa Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”, în parteneriat cu Consiliul ...
Au fost câteva zile pline la mal de mare: spectacole de teatru, filme, tot soiul de evenimente culturale de excepție, multă veselie, dar mai ales mult talent. Așa se poate ...
Sâmbătă, 8 septembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Nașterea Maicii Domnului. Cu acest prilej, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Biserica ...
Sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multicultural Educativ „Jean Constantin”, va avea loc gala Festivalului Internațional de Teatru Independent de la ...
Trupa The R.O.C.K. se reîntoarce pe scena de la Hard Rock Cafe din Herăstrău (București), pe 11 octombrie, pentru un concert tribut AC/DC. Costumează-te „Back In ...
Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski“ își reia spectacolele. După o vacanță binemeritată, artiștii constănțeni revin în forță. Publicul constănțean este invitat ...
 Reprezentativa de fotbal pe plajă a României a surclasat Bulgaria, scor 6-1, ieri, în primul meci al grupei din care face parte pentru promovarea în Divizia A, primul eșalon ...
6 septembrie 2018 "Tot ce-i românesc nu piere"
În anul Centenarului, Tudor Gheorghe va susține un concert special, „Tot ce-i românesc nu piere”, la Sala Palatului din București, pe 23 octombrie ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva