Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Diverse

Expoziție introspectivă, la Muzeul de Artă

Ştire online publicată Vineri, 24 August 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU

Muzeul de Artă din Constanța organizează astăzi, 24 august, începând cu ora 17.00, vernisajul expoziției personale a artistei Ioana Predescu. Lucrările acesteia vor putea fi admirate în perioada 24 august - 14 septembrie. 

„Inside/Outside/Me” este o expoziție introspectivă, aproape un demers psihanalitic, un dialog între SINE și PERSONA. 

„Expoziția reunește cele două teme de cercetare care m-au preocupat: sinele interior, reprezentat prin simbolul Uroboros și autoportretul. 

Fiecare lucrare reprezintă radiografia unei trăiri intense. Sunt stări, semne venite din subconștient, gesturi eliberatoare. Lucrările alcătuiesc un jurnal mental, vorbesc despre mine, îmi spun povestea, mă ajută să mă înțeleg și să mă regăsesc”, a declarat Ioana Predescu.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Muzeul de Artă din Constanța a găzduit, zilele trecute, vernisajul expoziției de acuarelă a arhitectului Sandu Dumitrescu. Aceasta poate fi admirată, în continuare, de către ...
Muzeul de Artă Populară Constanța a încheiat seria manifestărilor culturale din acest sezon, organizate sub genericul „Meșteșuguri tradiționale. Utilitar și ...
Atât turiștii, cât și localnicii sunt așteptați în intervalul 1-25 august, la Muzeul de Artă din Constanța, unde vor putea admira ultimele creații ale graficienei Ana Ștefania ...
Alte ştiri din sectiunea Diverse
Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu și Ștefan Bănică Jr., puși în fața unei apariții cu totul și cu totul speciale, marțea aceasta, la „X ...
Luni, 17 septembrie, trupa cu cele mai mari vânzări de albume din istoria muzicii va fi omagiată în cadrul unui concert tribute: We Love The Beatles Show. Evenimentul va avea ...
În Italia, la Alghero, naționala României a învins Norvegia, scor 6-3, și, profitând de înfrângerea Angliei în fața Bulgariei (3-4 după lovituri de departajare), va ...
Un chef valoros ascunde multe secrete culinare, iar pentru un pasionat de gastronomie și un fan „Chefi la cuțite”, un curs de gătit alături de unul dintre ...
Simona Halep a revenit pe terenul de tenis pentru antrenamente. Constănțeanca din fruntea clasamentului mondial s-a pregătit la „Stejarii Country Club” din București ...
Situat pe faleză, la 50 metri de plaja largă a orașului, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia dispune de un hotel cu capacitatea de 300 locuri, o secție clinică cu 50 ...
Gata! Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent de la Constanța (FITIC) a ajuns la final. În perioada 1-8 septembrie, constănțenii au putut viziona ...
Organizatorii TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță că, în week-end, pe durata de desfășurare a concursului, vor avea loc ...
Sâmbătă, 8 septembrie, în prima ediție „Te cunosc de undeva!” a celui de-al 13-lea sezon, Romică Țociu se va transforma în celebra interpretă de muzică ...
Amplasat la intrarea în localitatea 2 Mai, Complexul Sailor este gazda perfectă pentru grupurile de elevi sau studenți care doresc să organizeze evenimente (tabere, conferințe) ...
Ediția a XXI-a a Galei Tânărului Actor HOP, desfășurată la Costinești, s-a încheiat joi seară. Juriul final a fost format din Felix Alexa - regizor, Roberto Bacci - regizor ...
Cu ocazia ediției de anul acesta a Sărbătorii Recoltei și Vinului Dobrogean, echipa Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”, în parteneriat cu Consiliul ...
Au fost câteva zile pline la mal de mare: spectacole de teatru, filme, tot soiul de evenimente culturale de excepție, multă veselie, dar mai ales mult talent. Așa se poate ...
Sâmbătă, 8 septembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Nașterea Maicii Domnului. Cu acest prilej, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Biserica ...
Sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multicultural Educativ „Jean Constantin”, va avea loc gala Festivalului Internațional de Teatru Independent de la ...
Trupa The R.O.C.K. se reîntoarce pe scena de la Hard Rock Cafe din Herăstrău (București), pe 11 octombrie, pentru un concert tribut AC/DC. Costumează-te „Back In ...
Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski“ își reia spectacolele. După o vacanță binemeritată, artiștii constănțeni revin în forță. Publicul constănțean este invitat ...
 Reprezentativa de fotbal pe plajă a României a surclasat Bulgaria, scor 6-1, ieri, în primul meci al grupei din care face parte pentru promovarea în Divizia A, primul eșalon ...
În anul Centenarului, Tudor Gheorghe va susține un concert special, „Tot ce-i românesc nu piere”, la Sala Palatului din București, pe 23 octombrie ...
Peste 30 de ambarcațiuni sunt așteptate la start, la Campionatul Național Alpha Bank Offshore 2018, una dintre cele mai importante competiții de yachting ale ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Fun Arhiva