Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Diverse

Daniela Crudu a descoperit un nou tip de machiaj în Madagascar

Ştire online publicată Luni, 20 August 2018

Chiar dacă a venit de acasă cu un bagaj-record de peste 30 de kilograme, din care cea mai mare parte a fost ocupată de cosmetice, Daniela Crudu s-a lăsat imediat captivată de moda locală. Mai exact, concurenta reality show-ului „Ultimul Trib“, ce va avea premiera în această toamnă, la Antena 1, s-a arătat încântată de Masonanjany - machiajul tradițional al femeilor din zona Nosy Be a insulei africane, așa că l-a adoptat imediat. 

Modelul nu este însă unul obișnuit pentru europeni, ci unul care are rolul de a le înfrumuseța, dar și de a le proteja tenul de razele puternice ale soarelui. Iar în loc de mari firme cosmetice, culorile folosite de femeile de aici sunt obținute local, din ingrediente naturale. 

„Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format „Nomads”. Trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând - vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice. 

Tribul sportivilor este format din Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei. 

În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru „Teritoriu”, iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porție simplă de mâncare și nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă. 

Săptămână de săptămână, triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru „Teritoriu”, cât și pentru „Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Litoralul este supraaglomerat în aceste zile. Mii de turiști au ales să petreacă minivacanța de Sfânta Maria la mare. Unii însă au venit cu tot ce le trebuie de acasă, astfel ...
Petrecere mare pe insula Ovidiu joi, 23 august, începând cu ora 20.00. Formația „Trandafilu” și Vanghilizmo Group așteaptă nu doar armânii ori constănțenii să petreacă ...
Aflat în proximitatea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, atelierul de croitorie „Giukaria” din Constanța vă așteaptă, săptămâna aceasta, de luni până ...
Alte ştiri din sectiunea Diverse
Un român de 29 de ani șochează Irlanda, după ce ar fi trimis pe internet mai multor copii fotografii cu el dezbrăcat. Mai grav este că individul le-ar fi cerut celor mici, să ...
Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu și Ștefan Bănică Jr., puși în fața unei apariții cu totul și cu totul speciale, marțea aceasta, la „X ...
Luni, 17 septembrie, trupa cu cele mai mari vânzări de albume din istoria muzicii va fi omagiată în cadrul unui concert tribute: We Love The Beatles Show. Evenimentul va avea ...
În Italia, la Alghero, naționala României a învins Norvegia, scor 6-3, și, profitând de înfrângerea Angliei în fața Bulgariei (3-4 după lovituri de departajare), va ...
Un chef valoros ascunde multe secrete culinare, iar pentru un pasionat de gastronomie și un fan „Chefi la cuțite”, un curs de gătit alături de unul dintre ...
Simona Halep a revenit pe terenul de tenis pentru antrenamente. Constănțeanca din fruntea clasamentului mondial s-a pregătit la „Stejarii Country Club” din București ...
Situat pe faleză, la 50 metri de plaja largă a orașului, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia dispune de un hotel cu capacitatea de 300 locuri, o secție clinică cu 50 ...
Gata! Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent de la Constanța (FITIC) a ajuns la final. În perioada 1-8 septembrie, constănțenii au putut viziona ...
Organizatorii TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță că, în week-end, pe durata de desfășurare a concursului, vor avea loc ...
Sâmbătă, 8 septembrie, în prima ediție „Te cunosc de undeva!” a celui de-al 13-lea sezon, Romică Țociu se va transforma în celebra interpretă de muzică ...
Amplasat la intrarea în localitatea 2 Mai, Complexul Sailor este gazda perfectă pentru grupurile de elevi sau studenți care doresc să organizeze evenimente (tabere, conferințe) ...
Ediția a XXI-a a Galei Tânărului Actor HOP, desfășurată la Costinești, s-a încheiat joi seară. Juriul final a fost format din Felix Alexa - regizor, Roberto Bacci - regizor ...
Cu ocazia ediției de anul acesta a Sărbătorii Recoltei și Vinului Dobrogean, echipa Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”, în parteneriat cu Consiliul ...
Au fost câteva zile pline la mal de mare: spectacole de teatru, filme, tot soiul de evenimente culturale de excepție, multă veselie, dar mai ales mult talent. Așa se poate ...
Sâmbătă, 8 septembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Nașterea Maicii Domnului. Cu acest prilej, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Biserica ...
Sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multicultural Educativ „Jean Constantin”, va avea loc gala Festivalului Internațional de Teatru Independent de la ...
Trupa The R.O.C.K. se reîntoarce pe scena de la Hard Rock Cafe din Herăstrău (București), pe 11 octombrie, pentru un concert tribut AC/DC. Costumează-te „Back In ...
Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski“ își reia spectacolele. După o vacanță binemeritată, artiștii constănțeni revin în forță. Publicul constănțean este invitat ...
 Reprezentativa de fotbal pe plajă a României a surclasat Bulgaria, scor 6-1, ieri, în primul meci al grupei din care face parte pentru promovarea în Divizia A, primul eșalon ...
6 septembrie 2018 "Tot ce-i românesc nu piere"
În anul Centenarului, Tudor Gheorghe va susține un concert special, „Tot ce-i românesc nu piere”, la Sala Palatului din București, pe 23 octombrie ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Monden Fun
Arhiva