Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Diverse

Cum va fi vremea, săptămâna aceasta, la Constanța

Ştire online publicată Luni, 16 Iulie 2018
de Andreea PERHAIȚĂ

Norii s-au mai risipit și ploile au contenit, deocamdată, pe litoral. Meteorologii anunță vreme însorită, însă cu temperaturi ridicate, aproape de valori caniculare. Tocmai de aceea, spre sfârșitul săptămânii viitoare, nu este exclus să apară din nou momente de instabilitate atmosferică, cu furtuni și ploi. 

Astăzi, la Constanța, cerul este mai mult senin și vântul suflă moderat, dinspre vest. Maxima termică va atinge 28 de grade Celsius. Peste noapte, norii se țin departe și termometrele vor indica minimum 19 grade. 

Mâine, va fi din nou senin, dar mai cald, cu valori termice cuprinse între 20 și 29 de grade. Miercuri pe zi va fi vreme însorită, dar noaptea se adună nori, așa că joi sunt așteptate furtuni cu fulgere și averse torențiale. Se mai răcește puțin, până pe la 27 de grade. 

Vineri, vor mai fi furtuni cu fulgere în formare după-amiază, dar cu temperaturi ridicate, de până la 28, chiar 29 de grade. 

Iar week-end-ul se anunță însorit și fără risc de precipitații.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Vremea este însorită, la această oră, la Constanța. Însă, este posibil ca mai târziu să apară nori și chiar furtuni cu fulgere. Maxima termică va atinge 26 de grade Celsius. Peste ...
A doua etapă a Cupei României Alpha Bank 2018  s-a încheiat cu Regatta Ziarul Financiar, desfășurată, timp de trei zile, la Marina Limanu, cu un format de două curse ...
Anul acesta, îndrăgitul festival „Cerbul de Aur”, primul și cel mai mare festival internațional de interpretare din România, revine cu o dublă aniversare. Astfel, în ...
Alte ştiri din sectiunea Diverse
Un român de 29 de ani șochează Irlanda, după ce ar fi trimis pe internet mai multor copii fotografii cu el dezbrăcat. Mai grav este că individul le-ar fi cerut celor mici, să ...
Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu și Ștefan Bănică Jr., puși în fața unei apariții cu totul și cu totul speciale, marțea aceasta, la „X ...
Luni, 17 septembrie, trupa cu cele mai mari vânzări de albume din istoria muzicii va fi omagiată în cadrul unui concert tribute: We Love The Beatles Show. Evenimentul va avea ...
În Italia, la Alghero, naționala României a învins Norvegia, scor 6-3, și, profitând de înfrângerea Angliei în fața Bulgariei (3-4 după lovituri de departajare), va ...
Un chef valoros ascunde multe secrete culinare, iar pentru un pasionat de gastronomie și un fan „Chefi la cuțite”, un curs de gătit alături de unul dintre ...
Simona Halep a revenit pe terenul de tenis pentru antrenamente. Constănțeanca din fruntea clasamentului mondial s-a pregătit la „Stejarii Country Club” din București ...
Situat pe faleză, la 50 metri de plaja largă a orașului, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia dispune de un hotel cu capacitatea de 300 locuri, o secție clinică cu 50 ...
Gata! Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru Independent de la Constanța (FITIC) a ajuns la final. În perioada 1-8 septembrie, constănțenii au putut viziona ...
Organizatorii TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță că, în week-end, pe durata de desfășurare a concursului, vor avea loc ...
Sâmbătă, 8 septembrie, în prima ediție „Te cunosc de undeva!” a celui de-al 13-lea sezon, Romică Țociu se va transforma în celebra interpretă de muzică ...
Amplasat la intrarea în localitatea 2 Mai, Complexul Sailor este gazda perfectă pentru grupurile de elevi sau studenți care doresc să organizeze evenimente (tabere, conferințe) ...
Ediția a XXI-a a Galei Tânărului Actor HOP, desfășurată la Costinești, s-a încheiat joi seară. Juriul final a fost format din Felix Alexa - regizor, Roberto Bacci - regizor ...
Cu ocazia ediției de anul acesta a Sărbătorii Recoltei și Vinului Dobrogean, echipa Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”, în parteneriat cu Consiliul ...
Au fost câteva zile pline la mal de mare: spectacole de teatru, filme, tot soiul de evenimente culturale de excepție, multă veselie, dar mai ales mult talent. Așa se poate ...
Sâmbătă, 8 septembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Nașterea Maicii Domnului. Cu acest prilej, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Biserica ...
Sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multicultural Educativ „Jean Constantin”, va avea loc gala Festivalului Internațional de Teatru Independent de la ...
Trupa The R.O.C.K. se reîntoarce pe scena de la Hard Rock Cafe din Herăstrău (București), pe 11 octombrie, pentru un concert tribut AC/DC. Costumează-te „Back In ...
Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski“ își reia spectacolele. După o vacanță binemeritată, artiștii constănțeni revin în forță. Publicul constănțean este invitat ...
 Reprezentativa de fotbal pe plajă a României a surclasat Bulgaria, scor 6-1, ieri, în primul meci al grupei din care face parte pentru promovarea în Divizia A, primul eșalon ...
6 septembrie 2018 "Tot ce-i românesc nu piere"
În anul Centenarului, Tudor Gheorghe va susține un concert special, „Tot ce-i românesc nu piere”, la Sala Palatului din București, pe 23 octombrie ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Arhiva