Cum să te dai perfect în fața șefilor

189
Cum să te dai perfect în fața șefilor - cumtedaiperfect27fb-1393509952.jpg

Articole recomandate

Verifici de șapte ori un e-mail înainte de a-l trimite? Nu poți să-ți refuzi șeful care-ți dă de lucru un proiect ce te obligă să muncești mult peste program? Toate acestea, și multe altele, sunt semnele unei stime de sine scăzute. Ce înseamnă aceasta și de ce ai avea nevoie pentru a depăși cu bine aceste momente și a te da perfect în fața șefilor? Potrivit Unica.ro, respectul de sine este consecința unei imagini de sine bune. 


Focusează-te pe calități. Când te percepi ca pe o ființă capabilă și valoroasă, focalizată mai degrabă pe calitățile tale decât pe defecte, ai emoții bune față de propria-ți persoană. De aceea, te aștepți ca și ceilalți să se poarte frumos și să te respecte. Ți se pare anormal dacă ei se poartă urât, iar în cazul în care o fac, te aperi sau te îndepărtezi. Ai nevoie de respectul de sine pentru a ști să ai grijă de tine însuți, să poți ști când îți depășești limitele și când trebuie să spui nu; să știi ce meserie îți dorești să faci și să nu-i lași pe alții să-ți saboteze visele. 


Îl ai sau nu-l ai? O ființă care are o stimă de sine crescută are o părere realistă despre propria persoană, își cunoaște și își acceptă atât calitățile, cât și defectele. Prin urmare, nu va cădea în capcana laudelor false, nici a acuzațiilor nedrepte. Își va păstra detașarea și obiectivitatea în ambele situații. În cazul laudelor false, se va întreba ce se ascunde în spatele lor, care sunt intențiile celor care i le adresează. În cazul acuzațiilor nedrepte, va cere argumente și exemple care să susțină acuzațiile, cu voce calmă și neutră. Când stima de sine e scăzută, cauți în jur confirmări permanente. Te poți descuraja ușor interpretând că o mică încruntare a cuiva e un semn că nu ți-ai făcut bine munca. Poți deveni perfecționist, temându-te de fiecare mică greșeală posibilă, și chiar poți ajunge să faci gafe din cauza îngrijorării. E posibil, de asemenea, să-ți faci un obicei din a le face servicii celorlalți, să muncești în locul lor, să rămâi mereu peste program, numai pentru a te face plăcut. Te simți ca un outsider care trebuie să facă eforturi disperate pentru a fi ca toți ceilalți. Părerea ta secretă cum că oricine e mai bun decât tine poate și trebuie înlăturată. 


Crezi în tine! Observă cu atenție ce se petrece când altcineva își exprimă punctul de vedere, chiar dacă este critic. Nu e nicio nenorocire. Mai ales în mediul de afaceri, tendința generală este de a asculta toate părerile. Când începi să vorbești într-o ședință, faci o introducere prea lungă, care arată că de fapt nu ești sigur pe idee? Ai curajul de a te exprima direct. Fă-ți introducerea de-acasă, în scris dacă e nevoie, și la fața locului intră direct în subiect. Observă că, în mod obiectiv, nimeni nu e perfect. Poate că o doză de critică la adresa celorlalți nu ți-ar prinde rău. Unul dintre exercițiile preferate ale coach-ilor americani este să te pună să-ți imaginezi audiența în pijamale. Încearcă și tu! 


Analizează-te! Nu e prea plăcut să înceapă să-ți tremure mâinile exact când ai de făcut un grafic în public, nici să nu poți dormi noaptea de grija ședinței de a doua zi, în fața șefilor. Cum rezolvi? Fă o listă cu două coloane: în prima, îți notezi capacitățile și abilitățile tale, iar în cea de-a doua îți notezi realizările. Dacă între cele două coloane există o discrepanță mare, înseamnă că nu știi să crezi suficient în propria ta valoare. Uneori, este suficient să-ți îmbunătățești abilitățile de comunicare, alteori trebuie să înveți să-ți stăpânești anxietatea. Este posibil și să duci cu tine o imagine de sine destul de șifonată, din cauza trecutului și a familiei de origine, caz în care poți apela la un coach sau la un terapeut pentru a îmbunătăți această imagine. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 21 Februarie 2014
Stire din Diverse : Cum văd americanii munca omului
Vineri, 14 Februarie 2014
Stire din Diverse : Cum să ai succes când ai două joburi
Vineri, 14 Februarie 2014
Stire din Diverse : Trei pe un job?
Pagina a fost generata in 1.6348 secunde