Cum să îți protejezi mașina pe timp de iarnă

333
Cum să îți protejezi mașina pe timp de iarnă - cumsaitiprotejezi-1386853080.jpg

Articole recomandate

Prima zăpada serioasă este din ce în ce mai aproape, iar temperaturile au început să scadă constant sub zero grade, în special în timpul nopții. Pentru mașina ta asta poate să fie o problemă, mai ales dacă nu ai acordat încă atenția de care are nevoie orice automobil pentru a trece cu brio peste anotimpul rece. Câteva lucruri garantează un drum în siguranță pe timp de iarnă. În afară de asta puțină grijă crește durata de viață a mașinii tale. Știai că bateria poate îngheța și se poate sparge, la fel ca și radiatorul dacă nu are destul antigel în apă? Ce se întâmplă cu sistemul de spălare al parbrizului dacă nu este protejat de îngheț? Mulți au aflat aceste lucruri pe pielea lor, însă costurile pot fi foarte ridicate. Dacă nu vrei să faci aceste verificări singur sau crezi că nu ai experiența ne-cesară, atunci poți apela la un service cu prețuri rezonabile.

Acumulator

Ce se poate întâmpla? Farurile, încălzirea și alți consumatori elec-trici sunt porniți mereu, mașina merge pe distanțe scurte, iar acu-mulatorul nu are timp să se încarce. Rezultatul este că aceasta se descarcă și la un moment dat nu va mai face față, iar motorul nu mai pornește. Dacă acumulatorul este foarte descărcat atunci se strică iremediabil.

Ce trebuie făcut? Motorul poate fi pornit doar dacă primește curent de la altă mașină sau acumulatorul este încărcat la priză cu un redresor.

Cât costă? Un redresor costă circa 120 de lei, iar un set de cabluri pentru pornire circa 30 de lei. Ele pot rezolva problema.

Ce e util de făcut? În service se poate verifica dacă există consumatori ascunși și dacă alternatorul funcționează corect.

Cum se conectează cablurile de curent? Urmând pașii următori: 1) cablul roșu se conectează la plusul mașinii în pană; 2) apoi la plusul mașinii care dă curent; 3) cablu negru la polul minus al mașinii care dă curent; 4) și apoi la mașina rămasă în pană.

Antigel pentru sistemul de răcire

Ce se poate întâmpla? Dacă nu este destul antigel în sistemul de răcire atunci circuitul de apă al motorului poate îngheța și astfel poate provoca daune importante. Antigelul este necesar și la tem-peraturi pozitive deoarece protejează împotriva coroziunii. Atenție la alegerea antigelului pentru că trebuie să respecți indicațiile producătorului. Un amestec de substanțe nepotrivite poate distruge circuitul de răcire. Antigelul nu protejează numai împotriva înghețului. Acesta protejează și împotriva ruginii și ridică temperatura de fierbere.

Ce trebuie făcut? Testează cu un instrument special punctul de îngheț al antigelului și la nevoie completează corespunzător.

Cât costă? Un tester pentru punctul de îngheț al antigelului costă circa 30 de lei.

Atenție! Nu măsura imediat după ce ai completat. Rezultatul poate fi fals.

Lichidul de spălare pentru parbriz

Ce se poate întâmpla? Cine merge iarna cu lichid de spălare pentru vară poate risca înghețarea acestuia, iar drumurile rapide și lungi de pe autostradă pot murdări rapid parbrizul.

Ce daune pot să apară? În cel mai rău caz pompa și rezervorul de apă se pot distruge.

Ce trebuie să fac? Iarna elimină lichidul de spălare de vară și înlocuiește-l cu unul pentru iarnă. Combinația de apă cu lichid de spălare trebuie să reziste la o temperatură de minus 20 de grade.

Recomandare: Indiferent că vorbim despre ulei, lichid de spălare pentru parbriz, antigel sau orice alt instrument pentru mașină este mai ieftin să cumperi de la un magazin de piese specializat sau de la retaileri mari, deoarece acolo prețul este semnificativ mai bun pentru tine. În benzinării prețurile sunt, de regulă, mai mari. (sursa: www.autovit.ro)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 13 Decembrie 2013
Stire din Diverse : Cum arată viitorul BMW X4
Vineri, 06 Decembrie 2013
Stire din Cetățenești : Antigelul, toxic pentru câini?
Pagina a fost generata in 3.6304 secunde