Concerte de muzică militară pe falezele din Constanța și Mamaia

303
Concerte de muzică militară  pe falezele din Constanța și Mamaia - concerte-1533306935.jpg

Articole de la același autor

Muzica Militară a Forțelor Navale va susține, în perioada 6 - 15 august, numeroase concerte, dedicate sărbătoririi Zilei Marinei Române. Prima reprezentație va avea loc luni, 6 august, la Constanța, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, între orele 19 și 21, urmată de alta miercuri, 8 august, la Cernavodă, în Piațeta Centrului Civic, între orele 17 și 19. Vineri, 10 august, spectacolul se va muta în stațiunea Mamaia, pe itinerariul Radio Constanța - Melody Club, între orele 18 și 20.

Vizitatorii care se vor afla sâmbătă, 11 august, în intervalul orar 9.00-14.00, în Portul Militar Constanța, vor putea asista și la un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale. În după-amiaza aceleiași zile, formația muzicală a Marinei Militare va susține un mini-recital în deschiderea Târgului de Carte "Gaudeamus", în stațiunea Mamaia, între orele 17.00 și 18.00.

Evenimentele, organizate cu prilejul Zilei Marinei Române, se vor încheia miercuri, 15 august, la Constanța, cu un concert susținut de formația muzicală a marinarilor militari, între orele 20.00 și 21.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei și cu retragerea cu torțe pe itinerariul strada Termele Romane (Poarta 1) - strada Remus Opreanu (Farul Genovez) - strada Mircea cel Bătrân - bulevardul Tomis - strada Remus Opreanu (Farul Genovez).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3503 secunde