În prezența directorului general al SNC, Radu Rusen

"Vaporul cu umor", lansat la apă cu mare succes!

661
1

Articole de la același autor

Clubul Umoriștilor Constănțeni a lansat sâmbătă, 30 septembrie, la ora 11.00, la sala mică, a Casei de Cultură a Sindicatelor,, volumul colectiv "Vaporul, cu umor", în paginile căruia cititorii regăsesc o mulțime de epigrame, fabule, poezii vesele,, proză scurtă, dar și caricaturi.


 


Cartea este un omagiu adus Șantierului Naval Constanța, care, în cei 125 de ani de existență, a construit și livrat 460 de nave cu o capacitate totală de aproape cinci milioane tdw, din care 92 de nave, totalizând peste două milioane tdw, pentru piața externă. La acestea se adaugă un volum uriaș de lucrări de reparații executate la peste 5.500 de nave. Volumul cuprinde lucrările a 21 de umoriști, toți autori consacrați în competițiile și festivalurile naționale, de unde s-au întors cu numeroase trofee: Traian Brătianu, Petru Brumă, Simona Callas, Claudia Croitoru, Loredana Florentina Dalian, Ananie Gagniuc, Constantin Gornea, Constantin Iordan, Liviu Kaiter, Leonte Năstase, Dan Norea, Violetta Petre, Aron Petru, Ana Ruse, Ion Ruse, Luminița Scarlat, Liliana Stoica, Ion Tița Călin, Ionuț Daniel Țucă, Gabriela Vlad și Roland Florin Voinescu. 




Cartea a apărut, în condiții grafice de excepție, la Editura Dobrogea. Coperțile sunt ilustrate de Marian Avramescu, caricaturist de renume național și internațional. 




Evenimentul de sâmbătă a fost unul de succes, sala mică a Casei de Cultură dovedindu-se neîncăpătoare pentru un public "fierbinte", care apreciază atât umorul de calitate, cât și activitatea Șantierului Naval. De altfel, "lansarea la apă" a "Vaporului cu umor" s-a făcut chiar în prezența directorului general al SNC, Radu Rusen, și a președintelui Sindicatului Liber al Navaliștilor, consilierul local Dede Perodin. 




Au mai fost prezenți directorul Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, rectorul UMC, prof. univ. dr. Cornel Panait, președintele Grupului de firme Comat, Gheorghe Ciurea, liderul SLN, Adrian Mihălcioiu, și mulți alți pasionați de literatură, umor și navigație. 


Comentează știrea

Dan
2 octombrie 2017
???

Cat costa si de unde se poate cumpara aceasta carte ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.837 secunde