"Ursul" îi aduce pe constănțeni în sala de teatru

257

Articole de la același autor

Duminică, 8 octombrie, spectatorii fideli ai Tetrului de Stat din Constanța pot vedea, din nou, "Ursul", o farsă într-un act de A.P. Cehov, în regia lui Felix Alexa, care a fost selecționată pentru a participa la patru festivaluri organizate în această toamnă.


"Prima participare va fi la Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea (FITO), pe 1 octombrie; a doua, la Festivalul Internațional de Teatru Tragos, de la Tulcea, pe 9 octombrie; a treia, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, pe 13 octombrie, iar a patra, la FEST(IN) pe Bulevard, Festivalul Teatrului Nottara din Capitală, pe 17 octombrie", au declarat reprezentanții Teatrului de Stat Constanța. 


"Ursul", un spectacol cu mare succes la public în stagiunea trecută, dovadă și selecțiile în festivaluri, este o bijuterie teatrală cu distribuția formată din Dana Dumitrescu, Marius Bodochi și Marian Adochiței. 


Într-un decor ingenios, conceput de scenografa Carmencita Brojboiu, un bărbat și o femeie care au avut experiențe traumatizante cu sexul opus, hotărând, din motive asemănătoare, să trăiască singuri, se întâlnesc, se ciocnesc, aproape până la a se duela cu pistoalele, și se îndrăgostesc în cel mai ilogic, dar omenesc fel.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 26 Noiembrie 2016
Stire din Cultură-Educație : Gală aniversară la Teatrul de Stat
Pagina a fost generata in 1.1609 secunde