Universitar de la "Ovidius" prezidează Festivalul "Arlechino" din Agigea
716
Articole de la același autor
Joi, 6 aprilie, începând cu ora 9, Casa de Cultură din Agigea "Mihai Vasile" va găzdui a cincea ediție a Festivalul de Teatru pentru copii "Arlechino", organizat de Centrul de zi Agigea și Școala Gimnazială "Ion Borcea" Agigea, în parteneriat cu Biblioteca Comunală Agigea și cu sprijinul sponsorului principal Rotary Club Cetatea Tomis Constanța.
Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc a doua zi, vineri, 7 aprilie, la ora 13, în cadrul Casei de Cultură din Agigea.
Dacă în anii trecuți s-au înscris la festival peste 200 de elevi, de data aceasta și-au anunțat participarea peste 250 de elevi din 20 de unități de învățământ din județul Constanța.
Rând pe rând, prestațiile lor au fost supervizate de un juriu prezidat, în anul 2013, de Anaid Tavitian, consultant artistic al Teatrului de Stat Constanța, în anul 2014 - actorul Geo Dobre - conf. univ. dr. la Universitatea "Ovidius", Facultatea de Arte, în anul 2015 - compozitorul Gigi Rădulescu, iar în anul 2016 - Iulian Talianu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Anul acesta, președintele juriului este conf. univ. dr. Ileana-Larisa Casangiu, de la Universitatea "Ovidius" Constanța.
În cadrul evenimentului va avea loc expoziția cu vânzare de obiecte realizate manual de către copiii din Centrul de zi Agigea sub sloganul "Dă valoare unei dorințe de copil!". Toți cei prezenți vor putea achiziționa astfel de obiecte, fondurile strânse din vânzarea lor vor fi destinate organizării de activități de recreere și socializare pentru beneficiarii serviciilor oferite de către Centrul de zi Agigea.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 04 Aprilie 2017
Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
Miercuri, 29 Martie 2017
Luni, 27 Martie 2017
Sâmbătă, 25 Martie 2017
Vineri, 24 Martie 2017
Vineri, 17 Martie 2017
Joi, 16 Martie 2017