"Triunghiul Bermudelor" din Mamaia. Unde sunt vechile statui

3684
28

Articole de la același autor

Autoritățile locale au sesizat dispariția unui număr de zece statui din stațiunea Mamaia. Primarul interimar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a declarat că s-a făcut o sesizare la poliție, urmând gândirea unui proiect pentru inventarierea, repoziționarea și punerea în valoare a monumentelor.

Primarul Decebal Făgădău a anunțat că va organiza o întâlnire cu reprezentanții Direcției de Cultură, Ordinului Arhitecților, precum și personalități ale culturii constănțene. Din cele zece statui din stațiunea Mamaia, cinci dintre operele de artă erau clasate ca monumente istorice, categoria B. Deși dispariția lor a fost constatată încă de la începutul lui 2004, nici până astăzi nu se mai știe de soarta statuilor. "Bustul" lui Ovidiu, "Fata cu căprioara", "Fecioara cu mărul", "Primăvara" și "Nou-născut" sunt o parte din statuile furate.

Statuile sunt realizări ale unor sculptori români importanți, precum Ion Jalea, Oscar Han, Constantin Baranschi, Corneliu Medrea, Ada Geo Medrea sau Doina Lie.

Direcția Județeană de Cultură a anunțat dispariția acestor statui, însă lucrurile s-au blocat.

Criticul de artă Doina Păuleanu ne-a declarat că este regretabil că aceste statui, executate în anii ’60 - ’65, au dispărut.

La rândul lui, Florin Anghel, profesor de istorie din cadrul Facultății de Istorie a Universității "Ovidius", s-a arătat surprins că un asemenea act de vandalism cultural și civic a fost trecut cu vederea atât de administrația locală, dar și de forurile competente.

"În niciun alt oraș nu s-a mai întâmplat așa ceva!"

"Aceste statui au fost declarate în anul 1992 monumente de categoria B. Este uluitor că statuile din bronz, care cântăreau peste 100 de kilograme, au dispărut din centrul stațiunii Mamaia fără să observe cineva. Nu cred că într-un alt oraș din țara aceasta s-a mai întâmplat așa ceva! E clar că cei ce le-au furat au fost niște persoane care dispuneau de tot ce era nevoie ca tehnică, pentru că nu e ușor să furi asemenea statui imen-se", a subliniat istoricul Florin Anghel.

Specialiștii nu au exclus și varianta ca statuile să fi fost furate și să fie expuse în spații private. Cum erau confecționate din bronz, majoritatea tind să creadă că au fost pur și simplu topite.

v v v

Potrivit Direcției Județene de Cultură, statuile care au fost furate sunt "Nou-Născut", sculptor Oscar Han, bronz, 1959, "Bustul lui Ovidiu", bronz, sculptor Corneliu Medrea, 1958, "Fata cu Căprioara", sculptor Constantin Baranschi, bronz, 1965, "Fecioara cu Mărul", sculptor Ion Jalea, bronz, 1943, "Primăvara", bronz, sculptor Corneliu Medrea, 1964. Acestora li se adaugă "Cosmonaut", calcar, "Fata cu Margareta", "Fata pe Tobogan", toate de Ada Geo Medrea, "Basorelief", sculptor Corneliu Medrea, "Înotătoarea", bronz, Doina Lie. 

Comentează știrea

28 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
nae
5 august 2015
acu v-ati trezit !!!

Banditilor care au construit In Mamaia pe spaga data la primar numai de statui nu le ardea,le-au distrus ca sa nu ocupe locul,daca probabil si-au dat seama ca nu le pot vinde fiind opere de arta chiar si B.Daca erau pe terenul luat era a lor.Cele de bronz le-au furat tiganii tot din lipsa de interes a autoritatilor.Interesul lui Mazare era sa vinda cit mai mult teren ptr cit mai multe kitschuri contra cit mai multi bani.Acum maI nou se pare ca vroia sa devina si cautator de aur altfel cum a ajuns fosta amanta lider PSD Costinesti sa ia licenta de exploatare tocmai in Baia de Aries ,deci mai are ceva influenta la centru.

Sindbad
5 august 2015
Descoperim apa calda...

Nu ne trebuie statui. Ptr ce? Cultura? Cu se se mananca? Da ne da si noua? Da, nu avem niciun stadion, nicio sala Polivalenta, o gradina de vara/sala de spectacole de secol xxi. Ce concerte, festivaluri, Untold-uri?... Noi bagam banii in tigani, putori, si prostime. Nu? Electoratul actual al celor din fruntea urbei sunt aia din anii '90, "Noi muncim noi NU gandim", va aduceti aminte? Cum se muncea, stim toti. Si mai ales, se stie cine sunt strangatorii de neferoase..

stelu
5 august 2015
propunere

Oportunitate relaxanta de > > castig! Niciodata nu a fost mai usor ca acum sa > obtii > > castiguri suplimentare in timpul liber, intr-o > colaborare > > deosebit de interesanta si profitabila! Iti faci cum > vrei > > programul si nu ai nicio obligatie! Oferta este numai > pentru > > oamenii foarte seriosi! Cere acum detalii mai multe la > > adresa mea de email: [email protected]

g
5 august 2015
j

Sunt topite demult si banii impartiti.Asa este viata in cel mai urat si jegos oras resedinta de judet din tara.

gogu
5 august 2015
oare

Triunghiul este la primarie,consiliul judetean,interlopi.

cultura
5 august 2015
statui

PROPRIETARUL ESTE PRIMARIA. EL TREBUIA SA ANUNTE STAREA LOR SI AMPLASAMENTELE ACESTOR STATUI. NU AVEAU VOIE SA LE MISTE FARA APROBAREA DIRECTIEI DE CULTURA. II DOARE LA BASCA LUI MAZARE DE STATUI SI DE ORICE SE NUMESTE CULTURA. DIN ASTEA NU IES BANI. SA LE PLATEASCA ACUM. SA VAD CINE II PUN LA PLATA AMENZILOR.

Radu CORNESCU
5 august 2015
Bustul lui Ovidiu

Bustul lui Ovidiu se afla in Sala Canarache de la parterul Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta.

Ovidius
5 august 2015
cultura la malul marii

propun organizarea unei colecte publice pt ridicarea unor statui cu nicusor&raducu!

j
5 august 2015
Pentru nr8

Ai dreptate.Ma bag si eu.Si sa le faca tiganii.

Foca zburatoare
5 august 2015
Poveste

Ma numesc Foca zburatoare, si sunt o statuie de bronz ce eram candva amplasata in mijlocul minilacului din dreptul Hotelului Perla. Intr-o buna zi, am fost deportata tocmai in fata Hotelului REX. Motivul? In locul minilacului se va construi o biserica. Nu mai puneti Politia pe drumuri

28 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 August 2015
Stire din Cultură-Educație : Alex Velea revine în Mamaia
Marţi, 04 August 2015
Stire din Cultură-Educație : Summer Live Session, în Mamaia
Pagina a fost generata in 0.3517 secunde