Trăiește sărbători de poveste la Casa de Cultură, cu ofertele lui Moș Nicolae

944
1

Articole de la același autor

Seria spectacolelor pe care conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța a pregătit-o publicului constănțean în Luna Cadourilor se deschide cu o reprezentație de înaltă clasă, oferită de Compania de muzică gospel "Dexter Walker și Zion Movement European Tour 2014".

Asociația Culturală SpectacolArt se pregătește de celebrarea lui Moș Nicolae invitând publicul constănțean, la Casa de Cultură din Constanța, pe 9 decembrie, de la ora 19, la unul dintre cele mai admirate și populare coruri de pe scena internațională. În anul 2014, companiei "Dexter Walker și Zion Movement" i s-a acordat premiul pentru cel mai bun cor contemporan "Stellar Awards".

Prețul biletelor este de 70 lei, 100 lei și 150 lei.

90 lei - două locuri, la concertul lui Ștefan Hrușcă

Miercuri, 10 decembrie, de la ora 20, va reveni la Constanța, după o pauză de un an, celebrul cantautor Ștefan Hrușcă. Cu ocazia lui Moș Nicolae, Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța și organizatorul concertului lui Hrușcă au hotărât ca, începând de ieri, 150 de persoane să poată achiziționa un bilet de 90 de lei valabil pentru două locuri.

50 lei - două locuri la o comedie de-a râsu’ plânsu’

Oferta de Moș Nicolae continuă și cu biletele la spectacolul "E atât de rău, că-i bine!", programat vineri, 12 decembrie, de la ora 19. Așadar 150 de bilete cumpărate la valoarea de 50 lei vor fi valabile pentru două locuri.

"E atât de rău, că-i bine!" este un spectacol scris și regizat de Octavian Strunilă, care vine în întâmpinarea unui nou concept: Sad Comedy sau cum se spune în popor "o comedie de-a râsu’-plânsu’!", inspirat din viața reală. 85 de minute de satiră despre oameni din toate categoriile sociale și problemele de care se lovesc zi de zi. Din distribuție, fac parte Carmen Tănase, Octavian Strunilă, Sorana Darclee Mohamed (ex. Asia), Alin Panc și Alexandru Conovaru.

"Crăciunu’ nostru-i românesc!"

Îndrăgitul artist Fuego pornește din nou la colindat țara, cu al său tradițional turneu de colinde și cântece de Crăciun. La Constanța, va ajunge joi, 18 decembrie, de la ora 19, pentru a oferi constănțenilor un concert de două ore cu muzică live, care dovedește că sărbătoarea magică a Crăciunului ne aparține nouă, românilor, prin cântec și simțire.

"V-am pregătit surprize, cântece noi și o atmosferă în care să ne bucurăm împreună că suntem români, că avem tradiții spectaculoase, păstrate din strămoși, mândrindu-ne cu faptul că oricum și oricând, pentru noi, oriunde

ne-am afla, Crăciunul va fi românesc", declara Paul Surugiu (Fuego). Prețul biletelor este cuprins între 40 și 50 lei.

Celebrul Strauss Festival Orchestra Vienna revine

Vineri, 19 decembrie, de la ora 19.30, Strauss Festival Orchestra Vienna prezintă, pentru al șaselea an consecutiv la Constanța, spectacolul "Vienna Classic Christmas". Un magnific concert de Crăciun care pregătește auditoriul pentru sărbătorile de iarnă într-o manieră autentic vieneză. Programul Orchestrei se desfășoară, ca și la Concertul de Anul Nou de la Viena, în jurul celebrelor valsuri și polci ale dinastiei Strauss, dar și ale altor compozitori vienezi.

Prețurile biletelor - 200 lei, 150 lei, 100 lei și 60 lei. 

Comentează știrea

liviu
4 decembrie 2014
Info

Oferta noua de lucru part-time si full-time! Seriozitate maxima! Contract legal si imediat! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza aici! Au fost trimise primele castiguri! Oferim dovada platii! NU e MLM! NU e joc piramidal! Lucrati lejer, ca operator online, 3 ore pe zi, si castigati lunar 300 dolari! Cand doriti detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4833 secunde