Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Teatrul de Stat Constanța joacă în deplasare. Iată ce li se pregătește pasionaților de frumos

Ştire online publicată Marţi, 09 Octombrie 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU

În weekend-ul care urmează, pe lângă reprezentațiile de la sediu, Teatrul de Stat Constanța a mai primit două invitații, pentru a juca în deplasare. 

Astfel, spectacolul „Testosteron”, de Andrzej Saramonowicz, în regia lui Traian Șoimu, care a avut premiera în luna martie a acestui an, va fi jucat vineri, 12 octombrie, la Gala Națională a Comediei de la Galați, ediția cu numărul 30. Este o ediție specială, jubiliară, ce cuprinde reprezentații ale celor mai bune spectacole de gen ale trupelor profesioniste din țară, selecționate de criticul de teatru Doina Papp. Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați a programat „un maraton de o lună, pentru a sărbători comedia așa cum am făcut-o dintotdeauna – cu inimile și mințile deschise”.

De asemenea, spectacolul „Jurnal de România. Constanța”, care a avut multe deplasări, fiind foarte apreciat oriunde a fost reprezentat, va fi jucat duminică, 14 octombrie, la sala „Arcub”, în cadrul celei de a cincea ediții a Platformei Internaționale de Teatru București, cu tema „istoria cu i mic/history in lower cases”. 

În an de sărbătorire a centenarului, Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului consideră oportună completarea tabloului complet al României de azi cu microistorii personale, a căror relevanță este potențată prin teatru, iar spectacolul Teatrului de Stat Constanța, regizat de Carmen Lidia Vidu, se înscrie perfect în această idee. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Sâmbătă, 3 februarie, începând cu ora 19.00, publicul este așteptat la Teatrul de Stat din Constanța (TSC) la frumoasa comedie „Desculț în parc”, de Neil Simon ...
Actorii Teatrului de Stat Constanța (TSC) vă așteaptă, sâmbătă, 31 martie, de la ora 19.00, la drama documentară „Jurnal de România. Constanța”. În această piesă ...
Spectacolul Teatrului de Stat Constanța, „Jurnal de România. Constanța”, a fost invitat și va participa la proiectul „Artă-n Casă - Școală de ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Cei mai mici spectatori sunt așteptați vineri, 22 februarie, începând cu ora 10.00, la Teatrul de Tineret și Copii „Căluțul de mare”, unde vor fi întâmpinați de ...
Zilnic, în multe școli din țara noastră și chiar din județul Constanța, sunt profesori umiliți, jigniți, scuipați sau loviți, unii dintre ei răniți grav ...
Înarmați cu zeci de metri de fire de lână albe și roșii, carton și lipici, elevii clasei a II-a C, de la Școala Gimnazială nr. 8, coordonați de învățătoarea Elena Cornea, au ...
Jandarmii în colaborare cu specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Constanța desfășoară, în această perioadă, numeroase activități de ...
Clubul „Doors” din Constanța vă invită joi, 21 februarie, la un concert incendiar cu membrii formației „The Details”, prima trupă de power pop din România ...
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” se pregătește intens pentru anul universitar 2019-2020, când le va oferi proaspeților absolvenți de liceu ...
Anul școlar 2019-2020 va începe în 9 septembrie, cu o săptămână înainte de data obișnuită. Anunțul a fost făcut, ieri, de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care a mai ...
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, azi, la Iași, că pe numele societății din București în care funcționa un salon de înfrumusețare în care se fac intervenții estetice ...
Vineri, 22 februarie, la Teatrul de Stat Constanța, de la ora 19.00, se joacă din nou „PALIATIV”, un spectacol din dramaturgia contemporană românească, nerecomandat ...
Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” a primit, de curând, vizita lui Pablo Diez Astruga, atașat pentru învățământ și cultură al Ambasadei Spaniei la ...
Anul școlar 2019-2020 va începe în 9 septembrie, cu o săptămână mai devreme decât de obicei, a anunțat, marți, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Sfârșitul anului ...
Joi, 21 februarie, Doors Club vă propune întâlnirea cu trupa The Details - prima trupă de power pop din România.The Details redă viață muzicii anilor '60, presărând-o cu ...
Comitetul Executiv Național al PSD se va reuni, azi, pentru a stabili alte două nominalizări pentru funcțiile de miniștri ai Dezvoltării și Transporturilor, după retragerea Liei ...
Eveniment de importanță istorică deosebită în România! Osemintele Regelui Carol al II-lea vor fi așezate lângă cele ale tatălui său, Regele Ferdinand, în noua Necropolă ...
Istoria cunoscută a caprei și a celor trei iezi năzdrăvani va poposi joi, 21 februarie, de la ora 10.00 și la Teatrul de Tineret și Copii „Căluțul de ...
În prag de primăvară, un spectacol inedit pentru copii va ajunge în premieră la Constanșa, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Este vorba despre „Povestea ...
Constănțenii sunt invitați vineri, 1 martie, de la ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la un nou concert marca „Holograf”. La ora actuală, trupa este una ...
După un efort de aproximativ trei luni de zile, Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” va scoate o nouă premieră de excepție: „Lebedele” după basmul ...
După ce a decarat că vrea înființarea de clase separate pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, ministrul Educației revine și că susține că a vrut să spună cu ...
Actrița Maria Teslaru a murit la vârsta de 63 de ani. Artista, faimoasă pentru rolurile din teatru și film, va fi înmormântată în localitatea în care s-a născut, Buhuși, în ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Arhiva