Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Târg de universități din străinătate, la Constanța

Ştire online publicată Joi, 11 Octombrie 2018
de Andreea PERHAIȚĂ

Elevii constănțeni interesați să studieze peste hotare au șansa în acest week-end să cunoască unde pot aplica și condițiile necesare pentru a fi admiși. Sâmbătă, Hotelul Ibis va găzdui târgul educațional RIUF, unul dintre cele mai mari evenimente din Europa de Sud și de Est.

Ajuns la cea de-a 23-a ediție, RIUF-The Romanian International University Fair revine, în acest weekend, pe 13 octombrie, la Hotel Ibis Constanța, cu activități noi și universități aflate în premieră în România. O treime din universitățile de stat din Marea Britanie vor fi prezente la RIUF în această toamnă.

Peste 40 de universități și instituții educaționale din țări precum România, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Eleveția sau USA sunt pregătite să răspundă la întrebările legate de programele de studiu (licență, masterat, MBA, doctorat) din țară și din străinătate. La RIUF vor fi prezente 20 de universități din Marea Britanie și universități aflate în top 100 mondial precum University of Essex, Northumbria University, University of London.

Peste 4.500 de programe de studiu în peste 30 domenii de activitate din nouă țări

La RIUF Constanța vizitatorii vor găsi peste 4.500 de programe de licență și masterat în peste 30 de domenii de activitate precum inginerie, arte, business, marketing, IT&Computer Science, management hotelier, drept, medicină, arhitectură.

Elevii au, în plus, ocazia de a interacționa cu organizațiile orientate către programele de dezvoltare personală, profesională și orientare în carieră sau care oferă cursuri de limbi străine. Astfel, pe lângă consilierea educațională, târgul internațional de universități RIUF oferă tinerilor români o experiență completă și o imagine de ansamblu asupra parcursului lor profesional. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Vineri, 5 mai 2017, la „VIVO!” Constanța (intrarea 3) se deschide târgul imobiliar. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și ...
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA Constanța), în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța (CJC), organizează, în perioada 10 - 14 mai 2017 ...
Evenimentul comercial „number one” al acestui început de toamnă este Târgul Național de Îmbrăcăminte - Încălțăminte TINIMTEX. Pavilionul ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
11 colindători din Cernavodă și 26 de trofee pentru fiecare la categorii de vârste și secțiuni diferite, la festivalul “Magia Crăciunului” ediția aVII-a din ...
Elevii din liceele tehnologice ale județului Constanța s-au întrecut, la sfârșitul săptămânii trecute, la un concurs pe meserii. Este vorba despre cea de-a patra ediție a ...
Mâine, începând cu ora 19.00, Paul Surugiu, alias Fuego, un brand al Crăciunului românesc și unul dintre cei mai iubiți artiști din România, vă așteaptă la Casa de Cultură a ...
Sindicatele din învățământ au bătut, recent, palma cu Guvernul și au semnat un acord prin care statul se angajează să dea, în sfârșit, Educației, banii necesari pentru a avea o ...
170 de copii ai Școlii Gimnaziale „Dimitrie Știubei“ din Constanța, care beneficiază de sprijin pentru prevenirea abandonului școlar și pentru ...
Peste o mie de copii, elevi ai Palatului Copiilor Constanța au încercat să aducă magia Crăciunului pe scena instituției, în acest week-end, în cadrul spectacolului ...
Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, întâlnirea dintre conducerea Universității Ovidius și ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu ...
Cinema Cityplex Tomis vă propune pentru acest sfârșit de săptămână mai multe titluri, care mai de care mai atractive. „O nouă șansă”, cu Milo Ventimiglia, Vanessa ...
vineri, 14 decembrie "Cargo" cântă la Constanța
Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 20.00, Clubul „Doors” vă invită la White Horse Winter Party, unde invitatul special al serii este trupa „Cargo” ...
Actorii Teatrului de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” vă răsfață duminică, 16 decembrie, de la orele 11.30, cu „Spărgătorul de nuci”, un spectacol ...
În aceste două zile de week-end, aveți posibilitatea de a merge, din nou, la restaurant „Harlequin”, unde, deja miroase a sărbătoare, colaci copți, nuci aurite și mai ...
Teatrul de Stat Constanța (TSC) vă îmbie în acest week-end cu două titluri. Astfel, sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 19.00, spectatorii sunt așteptați la comedia romantică ...
Astăzi, în Aula Magna a Universității "Andrei Șaguna" din Constanța, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, va susține o prelegere ...
Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a anunțat joi că 55.000 de profesori vor intra într-un proces de formare profesională învățând cum să predea digital la ore. "Avem ...
Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța aniversează, în această lună, 62 de ani de existență. Pentru a marca acest moment important, dar și a celebra ...
Constănțenii dornici de o porție de râs sunt invitați, astăzi, de la ora 20.30, la restaurantul „Harlequin” din Mamaia, la un nou show cu Doru Octavian Dumitru ...
Muzeul de Artă Populară Constanța vă propune, în această perioadă, o călătorie simbolică în lumea satului tradițional, pentru a vă reaminti de datini și obiceiuri păstrate din ...
Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, va avea loc concertul tradițional al orchestrei din Viena, intitulat „Viena Classic ...
Cu ocazia împlinirii a 62 de ani de existență a Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, Constanța și marcarea Centenarului Marii Unirii de la ...
Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 8.00, ierarhul Tomisului va sfinți Așezământul monahal „Sfânta Treime” din Constanța, aflat la ieșirea din zona ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva