Spectacolul "Paliativ", nerecomandat minorilor. Cine urcă pe scenă
Articole de la același autor
Apel disperat al directoarei de la Oleg Danovski: "Nu vreau să cerșesc"
12 Octombrie 2018
Misterul de la Hârșova. Masa pe care a mâncat împăratul Traian, o legendă în piatră
20 Octombrie 2018
Atentat la siguranța elevilor de la Școala "Mihai Viteazul"! Gardul vechi de 50 de ani poate cădea oricând peste copii
24 Septembrie 2018
ȘCOALA 29, ÎN DOLIU! "Porțile sunt deschise pentru toți foștii elevi"
21 Septembrie 2018
"Profesorii care propun opționalele trebuie să ofere și suportul de curs pentru ele"
03 Octombrie 2018
Actorii constănțeni vor vedea, din nou, săptămâna aceasta, piesele "Paliativ" și "Veethoven…, făi!". Prima dintre acestea, "Paliativ", va avea loc sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul de Stat, spectacolul nefiind recomandat publicului cu vârsta sub 16 ani.
Pe scenă vor urca medici, oameni obișnuiți, care, printre multele operații efectuate pe trupurile altora, au suferit și ei deformări ale creierelor și sufletelor.
"Unii privesc oamenii de pe masa de operație ca pe niște obiecte, părându-li-se normală și salutară percepția. La fel de normal este să «cucerești» femeia care ți-a căzut cu tronc, prin acceptul de a efectua o procedură chirurgicală asupra tatălui ei, mai ales când ea găsește normal să folosească sexul ca monedă de schimb, pentru că nu-i ajung banii. În alții, puterea de viață și de moarte asupra oamenilor a declanșat nebunia de a se crede Dumnezei. Ei modelează sistemul după chipul și asemănarea lor și îl fac să funcționeze mai departe, neclintit în fața oricărei tragedii. Ei reprezintă modelele de succes și lecturile obligatorii pentru generațiile următoare, făcând din ideea de schimbare un ideal și o utopie", au declarat reprezentanții teatrului.
Ei spun că dramaturgul Radu Popescu înfățișează o lume pe care o cunoaște din interior, pentru că el însuși a fost medic chirurg înainte de a se dedica teatrului.
Regia este semnată de Cristian Gheorghe, iar scenografia, de Lăcrămioara Dumitrașcu. Distribuția este formată din Adrian Dumitrescu, Alina Manțu, Cosmina Soare, Andrei Cantaragiu, Edi Văcariu, Cosmin Mihale, Ana-Maria Ștefan.
Duminică, 11 noiembrie, tot de la ora 19.00, TSC prezintă spectacolul "Veethoven…, făi!", o comedie în regia lui Iulian Enache, jucată de trei actori ai Teatrului de Stat Constanța, Lana Moscaliuc, Luiza Martinescu și Remus Archip.
De data aceasta, Lana Moscaliuc este și autoarea textului, pe care l-a conceput împreună cu Iulian Enache după o idee de Mihail Zoscenko. Piesa tratează povestea unei doctorițe obsedate de Beethoven, al cărei singur vizitator este Piranda furnizoare de lapte. Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu, iar muzica, de Adrian Mihai.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018
Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018
Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
Miercuri, 07 Noiembrie 2018
Marţi, 06 Noiembrie 2018
Luni, 05 Noiembrie 2018
Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018
Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018
Vineri, 02 Noiembrie 2018