Specializarea de Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații a UMC, reacreditată

4588
1
Specializarea de Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații a UMC, reacreditată - specializareaumc-1406306150.jpg

Articole recomandate

Unul dintre cele mai recente programe de studii universitare de licență care funcționează în cadrul Universității Maritime din Constanța pregătește ingineri în domeniul Electronic, specializarea Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații. Această specializare a fost înființată în anul 2005, în colaborare cu Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnica din București.

În acest an, noul program de studii al Universității Maritime din Con-stanța a fost reacreditat de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), cu grad de încredere. Această performanță este rodul eforturilor susținute ale UMC de a investi atât în resursele umane, cât și în laboratoarele acestei specializări, care sunt, în prezent, printre cele mai moderne din țară și chiar din Europa.

Absolvenți cu renume

Deși a trecut puțin timp de la înființare, absolvenții acestui program de studii, dar și profesorii, se pot mândri cu performanțe care îi plasează la cel mai înalt nivel în context internațional. Ștefania Bucuci, Gabriela Cociaș și Iulia-Cezara Mardale au absolvit această specializare în 2012. Ștefania Bucuci a obținut o bursă de doctorat din partea Délégation Générale des Armements (Direcția de Înzestrare a Armatei Franceze) și își va pregăti teza de doctorat, începând din toamna acestui an, la Institutul de Electronică și Telecomunicații al Universității Rennes 1, din Franța. Gabriela Cociaș a fost angajată de către Ericsson, una dintre marile companii multinaționale din domeniul telecomunicațiilor, iar Iulia-Cezara Mardale lucrează în Cehia, în cadrul altui gigant telecom, AT&T. Iar șirul performanțelor continuă: șefa de promoție din acest an, pe întreaga universitate, este Neti-Georgiana Sechilă, care a absolvit Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații. Tot în acest an universitar, prof. univ. dr. ing. Răzvan Tamaș, cadru didactic titular la această specializare, a fost profesor invitat al Universității Rennes 1, Franța. De asemenea, profesorul Răzvan Tamaș a fost admis pentru obținerea abilitării (Habilitation à Diriger des Recherches) la Institutul Politehnic din Grenoble, Franța, susținerea publică a memoriului de abilitare fiind planificată pe 17 octombrie 2014. În acest fel, noua specializare va avea, din acest an, un nou conducător de doctorat.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5201 secunde