Sorin Câmpeanu: Salariile profesorilor ar putea fi majorate cu peste 10%
Articole recomandate
Spectacol dedicat Zilei Internaționale a Romilor, la Constanța
25 Aprilie 2024
Elevii Liceului ”Ovidius”, premiați la concursul organizat de Agenția Spațială Europeană
24 Aprilie 2024
Concert de Paști, la Teatrul ”Oleg Danovski”
24 Aprilie 2024
Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului Turc, sărbătorită și la Constanța de UDTR
24 Aprilie 2024
Salariile cadrelor didactice ar putea fi majorate cu mai mult de 10%, de la 1 decembrie anul curent, dacă vor fi identificate fonduri disponibile în acest sens, a declarat, azi, ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Câmpeanu, după întâlnirea avută cu sindicatele din învățământ.
"Guvernul a propus creșteri de salarii de 10% începând cu 1 decembrie 2015. Este vorba ca tot ceea ce a fost asumat prin acel acord din domeniul educației pentru anul 2016 să fie acordat din decembrie. Am afirmat în numele Guvernului că peste acest 10% tot ceea ce se va regăsi ca fiind disponibil va putea fi adăugat pentru creșteri de salarii în educație", a afirmat Sorin Câmpeanu.
Potrivit acestuia, sindicatele solicită o creștere de 20% a salariilor.
"Creșterea salariilor cu 20% ar însemna, luând în considerare și creșterile de 5% din martie și de 5% din septembrie 2015, o creștere a salariilor de 32%. Guvernul își va ține promisiunea de a adăuga peste ceea ce deja a promis ceea ce va identifica drept disponibil", a spus ministrul Educației.
Potrivit acestuia, sindicatele solicită o creștere de 20% a salariilor.
"Creșterea salariilor cu 20% ar însemna, luând în considerare și creșterile de 5% din martie și de 5% din septembrie 2015, o creștere a salariilor de 32%. Guvernul își va ține promisiunea de a adăuga peste ceea ce deja a promis ceea ce va identifica drept disponibil", a spus ministrul Educației.
Comentează știrea
Justitiarul
17 septembrie 2015
Cine va mai crede?
Cand o sa trebuiasca sa ne dati bani se va ajunge la fundul sacului. Ca de, invatamantul este o problema de importanta nationala, doar cand vine perioada alegerilor, dupa care dintr-o data va treziti cu visteria goala. Nici nu stiti cum sa ne mai mintiti. ca 5%, cand 10% cand 50%. Poate ar trebui sa impartiti spagile voastre sa ajunga si pentru invatamant.
Articole pe aceeași temă
Joi, 17 Septembrie 2015
Joi, 17 Septembrie 2015
Miercuri, 16 Septembrie 2015
Vineri, 11 Septembrie 2015
Miercuri, 09 Septembrie 2015
Vineri, 04 Septembrie 2015
Joi, 03 Septembrie 2015
Sâmbătă, 12 Septembrie 2015
Luni, 07 Septembrie 2015
Luni, 07 Septembrie 2015