Situația de la Operă, în atenția Corpului de control al Guvernului

95
Situația de la Operă, în atenția Corpului de control al Guvernului - opera-1461924743.jpg

Articole recomandate

Corpul de control al Guvernului va efectua verificări la Opera Națională din București, care vor viza modul în care s-a făcut angajarea persoanelor care au ocupat sau ocupă funcții de conducere în instituție, cât și felul în care s-au acordat salariile lunare și anuale.

Totodată, acțiunile vor viza și dacă personalul angajat și colaborator a obținut avantaje, dar și dacă managemntul a respectat prevederile contractuale.

Joi, premierul Dacian Cioloș a scris, pe pagina sa de Facebook, că "oamenii creativi și cu idei nu au voie să fie excluși" de la Opera Națională București "de atitudini retrograde". Totodată, el a estimat că, în curând, Ministerul Culturii va putea anunța perspectivele de dezvoltare a Operei. "În opinia mea, ar trebui să fie o instituție de repertoriu, dar și de proiecte", a spus Dacian Cioloș, potrivit romanialibera.ro.



Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, miercuri, după ședința de Guvern, că, în cursul săptămânii viitoare, Corpul de Control al premierului se va deplasa la Opera Națională București, în urma scandalului dintre noua conducere și angajați ai instituției. Dan Suciu a precizat că sunt discuții în Executiv legate de Opera Națională București și a amintit că vicepremierul Vasile Dîncu s-a implicat în negocierea acestui conflict.

Suciu a arătat că, în primă instanță, Guvernul va numi un director interimar, care să poată semna pentru buna desfășurare a activității instituției și plata salariilor, în perioada imediat următoare.

Vicepremierul Vasile Dîncu a mers, marți, la Opera Națională din București, unde a stat de vorbă cu protestatarii. El le-a transmis că îi va înștiința pe premierul Dacian Cioloș și pe președintele Klaus Iohannis despre situația de la ONB. "Noi avem... și o să propun premierului... avem un Corp de control al premierului și o să îi propun (să trimită Corpul de control - n.r.)", a afirmat Dîncu, după aproape două ore de discuții cu protestatarii de la Operă. "Înțeleg că este o soluție administrativă care vine în întâmpinarea a ceea ce dumneavoastră cereți", a adăugat vicepremierul. 



Opera Națională București a fost scena unor conflicte deschise între noua conducere numită de Vlad Alexandrescu, dirijorii Vlad Conta și Tiberiu Soare, și balerinul Johan Kobborg, care avea atribuții de coordonare a Companiei de balet. Tensiunile s-au accentuat, ducând la un vid de putere la ONB, fără conducere, astăzi, și la demisia ministrului Culturii, criticat de președintele Klaus Iohannis pentru felul în care a gestionat criza de la Operă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 29 Aprilie 2016
Stire din Cultură-Educație : Învierea de la Malul Mării
Vineri, 29 Aprilie 2016
Stire din Cultură-Educație : Programul Ierarhului Tomitan
Pagina a fost generata in 0.9137 secunde