Sindicaliștii din învățământ vor ca și profesorii să stea acasă

356
Sindicaliștii din învățământ vor ca și profesorii să stea acasă - sindicalistiidininvatamant-1583876812.jpg

Articole de la același autor

Sindicatele din învățământ cer Ministerului Educației ca să permită și profesorilor să stea acasă începând de astăzi și până pe 22 martie, cât sunt suspendate cursurile. 


Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ susțin că, pentru o prevenire eficientă a îmbolnăvirilor, ar trebui să rămână la domiciliu și cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și nedidactic. Totodată, este obligatorie dezinfecția spațiilor de învățământ de către echipele specializate ale Direcțiilor de Sănătate Publică. 


"Nu credem că este benefică prezența cadrelor didactice, dar nici a personalului didactic auxiliar și a celui nedidactic în unitățile școlare, în condițiile în care și aceste persoane pot transmite virusul. 


Pe perioada suspendării cursurilor școlare, trebuie făcută dezinfecția spațiilor de învățământ de către cei care au această atribuție. Școlile trebuie închise pentru o dezinfecție corespunzătoare. Altfel ne jucăm de-a prevenția și riscăm sănătatea tuturor!", este de părere Simion Hancescu, președintele FSLI. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1616 secunde