Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cinstiți la Constanța

284
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cinstiți la Constanța - bisericasfappetrusipavelmedgidia-1561617695.jpg

Articole recomandate

Pe 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Aceștia se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, contribuind la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părți ale lumii.


Sfântul Apostol Petru s-a născut în Galileea în anul 10 î.Hr. și a primit la Botez numele de Simon. El este fratele Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creștinismul în țara noastră. Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos, devine apostol și primește misiunea de a vesti tainele împărăției lui Dumnezeu și de a împărtăși harul divin.


La rândul său, Sf. Apostol Pavel s-a născut în cetatea Tars și a primit numele de Saul. A studiat Vechiul Testament și a devenit apărător al Legii Vechi și aprig prigonitor al creștinilor. Participă chiar la uciderea Arhidiaconului Ștefan, când păzește hainele ucigașilor. Pe când mergea la Damasc, pentru a-i prigoni pe creștini aude glasul lui Hristos care îl întreabă: "Saule, Saule, de ce Mă prigonești?". După revelație se convertește la creștinism. Episcopul Damascului, Anania, l-a botezat pe la anul 34-35 d. Hr. și a primit numele Pavel. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că "este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos".


În ziua de 29 iunie a anului 67, ambii Apostoli au fost martirizați la Roma, Sfântul Apostol Petru prin răstignire cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel prin tăierea capului, din porunca împăratului Nero.


Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt ocrotitorii Catedralei arhiepiscopale din Constanța și ai celei mai vechi biserici din Medgidia. 
Vineri, 28 iunie 2019, de la ora 18.00, va oficia slujba Vecerniei la biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Medgidia, urmată, la ora 19.00, de procesiunea cu moaștele sfinților Pantelimon, Epictet și Astion (aduse spre cinstire de la Catedrala arhiepiscopală "Sf. Ap. Petru și Pavel" din Constanța), Nectarie, Gheorghe, Constantin cel Mare (parohia Cernavodă I) și papucul Sf. Spiridon (de la biserica "Sf. Dimitrie" din Medgidia). Traseul procesiunii este următorul: biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", strada Română, biserica "Cuvioasa Parascheva", strada Ștefan cel Mare, strada Ion Creangă, strada Republicii, biserica "Adormirea Maicii Domnului", strada Decebal – Piațeta Decebal, cu întoarcere la biserică. 


Tot aici va avea loc și lansarea volumelor "Preoția în viziunea Fericitului Augustin" și "Învieri tremurânde" semnate de părintele Arsenie Obreja, fiu al orașului Medgidia. Volumul "Preoția în viziunea Fericitului Augustin", este cea de-a șaptea carte a părintelui Arsenie dedicată operei Fericitului Augustin și descrie personalitatea Fer. Augustin, ca preot și episcop. "Învieri tremurânde" este cel de-al treilea volum de poezii semnat de Arsenie Augustin (ieromonah Arsenie Obreja), după "Lumină șoptită" și "Strigătul frunzelor".


Sâmbătă, 29 iunie, de la ora 19.00, în piațeta Decebal din Medgidia, va avea loc un concert extraordinar de folclor în interpretare coral-instrumentală, susținut de către Corala bărbătească "Armonia" (dirijor Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru) împreună cu orchestra folclorică Muzica Divertis (dirijor Valeriu Cașcaval, Ion Croitoru, conducător artistic Anton Slavici).


Sâmbătă, 29 iunie, la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, în ziua hramului, începând cu ora 6.15, Înaltpreasfințitul Teodosie, împreună cu preoți și diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de o scurtă procesiune cu moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, iar de la ora 8.15 ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie. Apoi absolvenții Facultății de Teologie "Sf. Ap. Andrei" din cadrul Universității "Ovidius" Constanța vor depune jurământul de credință față de Biserică.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.5356 secunde