Seminar de promovare a proiectului aflat pe masa instanței

694

Articole de la același autor

Astăzi, de la ora 14, la Colegiul Național "Mihai Eminescu", va avea loc prima întâlnire la Constanța având ca temă promovarea proiectului aflat pe rolul instanței, și anume "Metode și instrumente noi pentru formarea competențelor elevilor în managementul vieții personale. Platforma digitală interactivă în tematica psihologiei aplicate pentru elevii de liceu".
Reamintim că acest proiect a ajuns pe masa instanței de judecată constănțene ca urmare a concedierii nelegale a echipei de proiect care a demarat în iulie 2010 implementarea lui și care pe 20 decembrie 2010 a fost schimbată retroactiv din luna noiembrie de către prof. Aliss Andreescu.
Proiectul este implementat de Inspectoratul Școlar Județean Ilfov în parteneriat cu Centrul Municipal București de Resurse și de Asistență Educațională, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Asociația SHOTRON, Inspectoratul Școlar Județean Mureș.
În proiect sunt implicate cinci licee teoretice: Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", Liceul Teoretic Băneasa, Liceul Teoretic "Callatis" Mangalia, Liceul Teoretic "Ovidius" și Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", precum și cinci licee tehnologice: LGrup Școlar Tomis Constanța, Grup Școlar "C.A. Rosetti", Grup Școlar "Ion Podaru" Ovidiu, Grup Școlar "Lazăr Edeleanu" Năvodari și Grup Școlar "Dimitrie Hurmuzescu" Medgidia.
Concret, dincolo de un limbaj abracadabrant cu termeni de genul "oportunități sporite de evaluare și organizare a opțiunilor pentru alegerea traiectoriilor cele mai adecvate pe o piață a muncii flexibilă și în perfect acord cu modernizarea economiei și societății românești în context european", proiectul își propunere introducerea unei noi discipline-pilot în cele zece unități amintite, începând cu clasa a X-a. Este vorba despre "managementul vieții personale", pe lângă disciplina psihologie din aria curriculară "Om și societate".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4515 secunde