Secretele masoneriei constănțene. Care a fost prima Lojă din Tomis

4330
4

Articole de la același autor

Masoneria, o societate discretă care există de peste 300 de ani, este cea mai veche organizație non-politică din lume. Ritualurile masonice par desprinse din vechile școli mistice din Egipt, Grecia și Orientul Apropiat.

Echerul și compasul (care arată unghiul corect, adică un stil de viață corect, echilibrat), ciocanul și dalta, piatra brută și cea lustruită, mistria, soarele și luna, zodiacul, acacia (salcâmul) sunt doar câteva dintre simbolurile masonice.

Dr. Virgil Coman, șeful Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale, pasionat de istoria Dobrogei, a studiat ani buni fenomenul, cercetând multe documente privind nu numai lojile din Dobrogea, ci și întreg fenomenul până la finele celui de-Al Doilea Război Mondial.

Astfel, în vechea urbe tomitană, prezența unor masoni este atestată documentar în perioada cuprinsă între 23 noiembrie 1878 (reinstalarea autorităților civile și militare române la Constanța) și 8/20 septembrie 1880 (constituirea Marii Loji Naționale din România).

Virgil Coman a descoperit o serie de mărturii ale vremii. După venirea lui Constantin Moroiu la Constanța și Mangalia, orașul port de pe litoralul vest-pontic va cunoaște o perioadă de emulație pe tărâm masonic. Aici, Moroiu își va îndeplini atât obligațiile impuse de funcția militară pe care o ocupa, cât și cele masonice, pe care și le asumase, în calitate de mare maestru al Ordinului Masonic Român. Coman este convins că acesta s-a bazat pe o serie de ofițeri ai armatei române, pe care îi vom regăsi în numeroase loji, inclusiv în cele din arealul cuprins între Dunăre și Marea Neagră.

Înființarea primei loji la Constanța este legată de numele lui Ștefan Corvin (1844-1913), care va activa după 23 noiembrie 1878 ca medic, atât la spitalul militar, cât și la cel civil din oraș. Din publicația lunară "Triunghiul" aflăm că, în luna mai 1882, prin decizia lui Constantin Moroiu, Ștefan Corvin fusese autorizat a constitui, în vechea urbe tomitană, o lojă cu numele "Pharul" (Farul).

Astfel, în ședința din 29 septembrie 1882, au fost aleși următorii demnitari: medicul Ștefan Corvin - venerabil, că-pitanul R. Alexandrescu și locotenentul Ghiță Emanuel - supraveghetori, I. Ior-dănescu - orator, sublocotenentul D. Vasiliu - secretar, H. Hagi Artin - tezaurar și ospitalier, P. Mihăilescu, gr. 32 - mare expert și maestru de ceremonii, N. Costescu - arhitect, T. Mihăileanu - reprezentant pe lângă Marea Lojă Națională din România și Ioan Petroianu - reprezentant pe lângă loja Steaua Sudului din Mangalia. În ședința din 20 noiembrie 1882, alături de cei enumerați, Constantin Moroiu și Oreste Cecchi au fost aleși venerabili de onoare ai lojii Farul, ultimul având încă din data de 7 mai 1882 și calitatea de reprezentant al Supremului Consiliu de 33 al României în Supremul Consiliu de 33 al Italiei.

În ianuarie 1883, publicația "Triunghiul" anunța că loja Farul din Constanța "merge cu pași repezi și fermi în calea progresului, condusă de S. Corvin și de primii demnitari, fără a se amesteca în intrigile de clică și personale ce frământă unele din lojile noastre".

În februarie 1883, Suveranul Sanctuar de 33, admițând sub auspiciile sale loja Farul, a constitut-o în lojă capitulară, aceasta acceptând Ritul Antic Primitiv de Memphis. În aceeași lună, loja Propaganda de Memphis din București îl afilia pe I. A. Seni, membru al celei dintâi loji din vechea urbe tomitană.

Loji în Constanța

Nici Mihail Kogălniceanu nu a fost străin de mișcarea masonică din Constanța, după 1878 acesta achiziționând mai multe proprietăți intravilane și extravilane.

"Din albumul olograf «Cronologia» întocmit de colonelul I.T. Ulic, aflăm despre înființarea unui capitul și a nouă loji: Capitulul Cavalerii Dobrogei, Valea Tulcea, la 27 martie 1882, Loja Steaua Sudului din Mangalia, la 7 mai 1882, Loja Pharul din Constanța, la 29 septembrie 1882, Loja Gloria Română din Babadag, la 5 martie 1883, Loja Mircea cel Mare din Medgidia, la 5 martie 1883, Loja Modestia din Tulcea, la 6 iulie 1883, Loja România Nouă din Ostrov, la 26 iulie 1884, Loja Ovidiu din Medgidia, la 3 august 1884, și Loja Steaua Dobrogei din Constanța, la 8 septembrie 1892. În legătură cu data înființării acestei loji, avem unele rezerve, în opinia noastră actul de naștere fiind semnat cu aproape un deceniu mai înainte" a declarat Virgil Coman.

În anul 1905, mai activau lojile: Steaua Sudului, la Mangalia, România, la Ostrov, și Steaua României, la Babadag, toate aflate sub obediența Marii Loji Naționale din România.

Confruntările militare din Primul Război Mondial, dar mai cu seamă regimul de ocupație instituit în Dobrogea reprezintă argumente serioase ale încetării activității masonice în această regiune a României. Însă, în perioada interbelică, ea se va revitaliza.

În anul 1928, ia ființă, la Constanța, Loja Minerva. La Constanța, aveau să se mai pună bazele a patru loji, un capitul și un areopag, după cum urmează: la 11 mai 1930, Loja "Ovidiu", la 28 ianuarie 1932, Loja "Marea Neagră", la 14 septembrie 1932, Capitulul "Sfântul Ioan" din Valea Constanța, la 28 octombrie 1932, Loja "Tomis", la 18 noiembrie 1934, Loja "Lumina", iar la 24 august 1935, Areopagul "Arhanghelii Mihail și Gavril" din Valea Constanța.

Comentează știrea

extera
3 iulie 2015
Proiect

Cautam colaboratori seriosi! Ofertă speciala pentru cei care vor să faca bani in timpul liber sau full-time. Vei lucra intr-o echipa cu experientă, iar rezultatele sunt deja dovedite. Te vei convinge imediat ca ai facut cea mai buna alegere! Pentru mai multe detalii, cauta-ma acum la adresa de email: : [email protected]

un cititor
3 iulie 2015
corect

Dragă Ana doar echerul arată unghiul corect ( întotdeauna 90 grade ), compasul arată ce vrea el, când vrea el. Altcumva e de bine felicitări pentru Cuget liber, pentru doamna Fulaș, dar, mai ales, pentru harnicul și talentatul nostru concetățean domnul Virgil Coman.

??
3 iulie 2015
???

care e scopul articolului ?!

un cititor
3 iulie 2015
bravo

Să ne informeze. Să știm cât mai multe despre istoria noastră din Constanța.

Răspuns la: ???
Adăugat de : ??, 3 iulie 2015
care e scopul articolului ?!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : "Cuget Liber" - 70 de ani de la primul număr
Pagina a fost generata in 1.9102 secunde