Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Școli constănțene ca-n Evul Mediu. „Nu avem toaletă, nici măcar apă curentă!”

Ştire online publicată Vineri, 13 Septembrie 2019
de Mirabela ȘERBĂNESCU

Noul an școlar a început, dar nu toți copiii s-au putut bucura de condiții optime de educație. Sunt cazuri în care Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța nu a eliberat autorizația sanitară de funcționare pentru unități de învățământ. 

Așa cum era de așteptat, este vorba despre școli sau grădinițe din mediul rural, iar în rândurile ce urmează, enumerăm doar câteva: Grădinița cu program prelungit „Lucian Grigorescu” din Medgidia, Grădinițele din Poiana, Canlia, Coslugea, Școala nr. 4 din Cuiugiuc, Grădinița din Băltăgești, Școala nr. 1 Fântâna Mare etc. 

În mare parte, au precizat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, lipsa apei potabile a reprezentat principalul motiv pentru care toate aceste unități nu au putut fi autorizate, dar și lipsa cabinetului medical, grupurile sanitare în exterior, spații improprii. 
Așadar, situația nu s-a schimbat mai deloc în ultimii ani și încă mai există unități de învățământ care nu pot asigura un act educațional așa cum ar trebui. Concret, ne referim aici la lipsa autorizației sanitare de funcționare, eliberată de DSPJ, în urma depunerii unui dosar și a îndeplinirii tuturor criteriilor menționate într-un ordin de ministru. Precizăm că autorizația se eliberează pentru locație, și nu pentru unitate, căci o școală poate avea mai multe structuri. 
Directorul Grădiniței cu Program Normal din satul Miorița și al liceului din comuna Ciobanu, Marioara Mihai, spune că a avut probleme cu apa curentă. 

„La liceu nu avem probleme, doar la grădiniță. Este adevărat, au fost alocați banii pentru treaba aceasta, în jur de 380 de milioane de lei vechi, dar banii vin prin intermediul primăriei, care trebuie să se ocupe de lucrări, iar abia la recepția lucrărilor ni se vor da banii. În prezent, primăria este în stadiul de achiziție lucrări, dar eu, ca și școală, m-am racordat la rețeaua de apă, dar neavând fosă septică, nu am putut să-i dau drumul, dar avem apa trasă până la clădire. Mai sunt lucrări de reparații, însă din punctul meu de vedere, toate aceste lucrări ar trebui să se deruleze mai repede, mai ales că noi avem spațiu unde putem să amenajăm toaletele acestea. Nu este în regulă să nu ai toaletă, să nu ai apă curentă în secolul XXI. Suntem în secolul  al XV-lea, cumva, din acest punct de vedere, dar sper ca situația să se rezolve cât de curând”, a declarat directorul. 

WC-uri în curte, microbuze școlare insuficiente 
Prof. Valeria Dumitrașcu este director la mai multe unități. Dascălul ne-a declarat că, practic, Școala Gimnazială „Ioan Atanasiu” din Lipnița are încă trei structuri: Școala Gimnazială nr. 3 Coslugea, în incinta căreia funcționează și o grădiniță, Școala Canlia, cu o altă grădiniță, și Școala Carvăn, unde există încă o grupă mixtă de grădiniță. 
„În prezent, noi avem autorizație sanitară de funcționare pentru școala și grădinița Lipnița, pentru școala și grădinița Carvăn. Pentru Școala Gimnazială Coslugea și grădiniță avem depusă documentația, iar pentru Școala și Grădinița Canlia, o depunem săptămâna aceasta. Avem apă potabilă și centrale termice la toate școlile, iar grupurile sanitare sunt în interior la Lipnița și Canlia. La Coslugea sunt în exterior. În plus, avem probleme și cu transportul. Ne-ar mai trebui un microbuz școlar”, s-a plâns cadrul didactic. 

Grădinițe în foste case particulare 
La rândul său, Mariana Dincă, directorul Liceului din Crucea, a precizat că nu are autorizație la o structură, cea din satul Băltăgești, mai exact Grădinița cu program normal din Băltăgești. 
„Aici, încă se lucrează la alimentarea cu apă în sat, deci nu e apă curentă. Noi ne zbatem să punem acolo un bazin și cu o fosă septică, să putem da drumul la un container sanitar. Totuși, eu sper ca până la 1 octombrie să rezolvăm problema”, a explicat Mariana Dincă. 
Directorul Grădiniței nr. 9 din Medgidia, Elena Dincă, este și ea nemulțumită, deoarece grădinița funcționează într-o fostă casă particulară, iar spațiile sunt mici. 
„De-a lungul timpului, aici au existat mai multe inconveniente. La început, nu erau suficiente grupuri sanitare, dar le-am construit. Principala noastră problemă este legată de faptul că sălile nu sunt prea spațioase. Soluția? Trebuie construită altă grădiniță. Aceasta este soluția, iar cererea am înaintat-o în fiecare an autorităților locale și centrale, dar am primit doar promisiuni până acum. Noi avem și teren pe care s-ar putea construi grădinița, liber de sarcini, care este în proprietatea școlii, dar că nu s-au găsit bani pentru ridicarea acesteia. În rest, înăuntru este foarte curat, avem centrală pe gaz, am schimbat tot, dar spațiile sunt așa cum sunt”, a adăugat Elena Dincă. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Deși ministrul Educației se tot răzgândește în ce privește admiterea în învățământul liceal și ba modifică cifrele de școlarizare, ba le lasă așa cum au cerut inspectoratele ...
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța atrage atenția că, la începutul anului școlar nu trebuie să se facă exces de zel în ce privește documentele medicale ...
Veste bună pentru constănțeni. Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța va primi, în zilele ce urmează, mult așteptatul vaccin antigripal. Vestea proastă: populația ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Universitatea Maritimă din Constanța inaugurează, astăzi, la ora 13.00, platforma electronică „Get together-practical tools for youth engagement”, realizată în cadrul ...
Toamna, muzica și talentul au fost universul de desfătare al unui eveniment special pentru copiii înscriși la cursurile de Actorie și mișcare scenică și cei de la muzică ...
Curtea Grădiniței „Steluțele Mării” din Constanța s-a umplut, ieri după-amiază, de bucurie și râsetele cristaline ale copilașilor. De ce? Cu ocazia celei de-a IX-a ...
Deseori, părinții se întreabă de ce copiii lor obțin rezultate slabe la învățătură. Oare elevii nu înțeleg ceea ce li se predă la cursuri sau profesorii sunt ...
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” vă invită sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19.00, la „Don Giovanni”, o operă a cărei muzică a ...
Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, le-a oferit seniorilor o seară de neuitat, în compania actorilor Șerban Pavlu ...
Universitatea Maritimă din Constanța organizează mâine, 18 octombrie, de la ora 13.00, inaugurarea unei platforme electronice „Get together-practical tools for youth ...
Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ din Mangalia a găzduit, marți, 15 octombrie, Târgul de toamnă al ofertelor educaționale din ȋnvățământul profesional și dual din ...
Profesorul Ion I. Moiceanu, cunoscut istoric dobrogean, originar din Rucăr de Argeș, dascăl pentru zeci de promoții de elevi ai Liceului Militar de Marină ...
Costume populare aromâne, adunate din satele dobrogene, între anii 1973 – 1980, țesături de interior și obiecte de uz gospodăresc cu o vechime de 100 - 150 de ani ...
20 de elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța au avut șansa, timp de aproape o săptămână să viziteze un liceu din Olanda și să afle ...
Cei care au iubit-o și admirat-o pe Tamara Buciuceanu Botez îi pot aduce flori de rămas-bun, joi, la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din București, unde va fi depus ...
La Muzeul de Artă Populară Constanța s-a deschis expoziția „Aromânii - Artă și meșteșug”, menită să pună în valoare, în mod special ...
Cunoscutul scriitor și publicist Stelian Tănase vine la Constanța pentru a-și lansa cel mai recent roman intitulat „Marele incendiator - Cronica unui fapt ...
Tinerii care nu au cursuri psihopedagogice finalizate nu pot intra în învățământ. Aceștia nu vor avea dreptul să participe la examenul de titularizare de anul viitor. Măsura apare ...
Uniunea Armenilor din România, sucursala Constanța, organizează, sâmbătă, 19 octombrie, începând cu ora 17.00, la Muzeul de Artă Constanța, un eveniment dedicat ...
Membră a Clubului Sportiv Marina Constanța, Daria Kraus face senzație la competițiile naționale și internaționale încă din clasa a V-a. Recent, ea a ...
Actrița Tamara Buciuceanu a murit, astăzi, la vârsta de 90 de ani. Informația a fost confirmată de reprezentanți ai Spitalului Elias. Tamara Buciuceanu Botez a împlinit anul ...
În ultimii zece ani, Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” a sărbătorit, mereu, în luna octombrie, Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic ...
Mâine, 16 octombrie, de la ora 11.00, veți avea ocazia de a lua parte la conferința „Exercițiul inteligenței între natural, artificial și duhovnicesc. Ofertă eclesială de ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva