Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Revoluție sau vrăjeală? Sport la Bacalaureat și mai multe ore de educație fizică în școli

Ştire online publicată Luni, 11 Decembrie 2017
de Sorin MIHALACHE

Începând de anul viitor, fiecare inspectorat școlar va avea un inspector pentru educație fizică și sport. Aceasta este promisiunea ministrului Educației, Liviu Pop, care dorește ca, prin intermediul competițiilor organizate în unitățile de învățământ, să revigoreze sportul de masă. 

„La nivelul inspectoratelor școlare, am constatat cu surprindere că jumătate dintre ele nici nu aveau inspectori de sport cu normă întreagă, fapt pentru care, de anul viitor, fiecare inspectorat școlar va avea un inspector pentru educație fizică și sport, în așa fel încât toate competițiile pe care asociațiile sportive din unitățile de învățământ preuniversitar le vor desfășura nu vor face altceva decât să revigoreze sportul de masă, pentru că de asta avem nevoie cu toții în țara aceasta”, a declarat Liviu Pop. 

Ministrul plănuiește, de asemenea, să introducă educația fizică materie obligatorie la Bacalaureat. De asemenea, elevii vor avea minimum 3 ore de sport pe săptămână la școală și alte 2 ore de „sport competițional”. Mai exact, va crește numărul orelor de educație fizică din școli la 3 ore pe săptămână (clasele I- IV), respectiv 3 ore, plus 2 alte ore de sport competițional la clasele V-VIII și la liceu. La grădiniță, vor fi obligatorii minimum 3 ore de activități psihomotrice pe săptămână. 

Cam acestea sunt gândurile ministrului Educației. Planuri mărețe, nimic de zis, însă, dați-mi voie să fiu sceptic că aceste proiecte vor fi în totalitate puse în practică. Să le luăm pe rând. 

Educația fizică, materie obligatorie la Bacalaureat. Nu cred că sportul va reintra în programa de examene, cel puțin nu în formula în care a fost. Să dăm puțin timpul înapoi și să ne reamintim de ce a fost radiat sportul de la Bac. Știe toată lumea: lejeritatea (nu spun pe bază de șpagă, pentru că nu am probe concrete!) cu care se obțineau note de 10. 

O fostă profesoară de educație fizică îmi spunea recent că, în ultimii ani înainte de ieșirea la pensie, la Bacalaureat, se făceau asupra sa presiuni din toate părțile și nu doar pentru a mai „retușa” nota. Nu, direct pentru nota 10! 

„Toată lumea voia nota maximă. Se făceau intervenții peste intervenții, iar acest lucru m-a scârbit. Copii fără calități fizice, care nici nu participau la ora de educație fizică, aveau aceeași notă de 10 precum campionii sportivi. Nu e corect. Pe același principiu eronat, ar fi trebuit să primească 10 la română sau matematică și campionii de la handbal, gimnastică sau canotaj, ceea ce nu era cazul”, ne-a mărturisit profesoara, astăzi pensionară. 

Personal, am avut mai multe experiențe cu Bacul la sport, și în anii în care ședința de examinare era publică, și în anii în care totul se desfășura cu ușile închise. Și am să vă dau un singur exemplu. În urmă cu aproximativ 10 ani (o estimare poate cu plus sau minus unul-doi ani), am asistat la debutul probei sportive la un colegiu constănțean de prestigiu. Până să fiu „dibuit” ca ziarist, am urmărit prestația unei eleve în proba de aruncare la poarta de handbal. Săraca fată nici nu știa prea bine să alerge, s-a împiedicat, a căzut în fața semicercului, n-a nimerit nici poarta goală. Nota finală a fost, bineînțeles, una de 10, mai ales că eleva era - tot respectul - olimpică. Sunt convins că și alte colege de-ale sale cu 10 la sport au avut aceleași evoluții. Nu le-am mai văzut, pentru că am fost identificat și condus imediat în afara colegiului. 

Să facem o sinteză. Sportul a fost radiat de la Bac din cauza numărului exagerat de mare de note de 10 acordate cu ușurință. Dacă s-ar reintroduce, musai ar fi ca ședințele să fie publice, să se respecte baremele și să fie spulberate astfel suspiciunile de fraudă. Dacă examinarea se va face tot cu ușile închise, nu am rezolvat nimic, ne furăm din nou singuri căciula. 

Minimum 3 ore de sport pe săptămână la școală și alte 2 ore de „sport competițional”. Am albit de când aud povestea cu creșterea numărului orelor de educație fizică în școli, de transformarea sportului în prioritate. Sună a poveste, pentru că, în afară de aprecierile populiste, nu am auzit date concrete, tehnice: cine va susține aceste ore, sunt suficienți profesori, specialiști, unde se vor desfășura aceste ore, există infrastructură, cum se modifică programa școlară, ce discipline își vor pierde din ore? 

În teorie, propunerea sună excelent. Până să fie transpusă în practică, e însă cale lungă. 

Fiecare inspectorat școlar va avea un inspector pentru educație fizică și sport. Ei bine, acesta era motivul pentru care sportul școlar este la pământ: nu avem în fiecare județ inspector de sport! De la anul, vor fi peste tot inspectori și am rezolvat toate problemele: săli, terenuri, materiale, competiții. 

Vezi comentariile (0)
PUBLICITATE
Citeşte şi
Ministerul Educației Naționale a lansat, ieri, în consultare publică, proiectul legii manualului școlar. Potrivit ministrului Liviu Pop, obiectivul actului normativ îl reprezintă ...
Proiectul Legii manualului școlar va fi înaintat către Parlamentul României în cel mult o lună, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Educației, Liviu Pop, la debutul ...
Elevii din clasele primare și cei de la gimnaziu vor avea, începând de anul viitor, programe noi după care vor învăța. În acest sens, Ministerul Educației vrea să îi pregătească ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
O bătrânică în vârstă de o sută de ani din Eforie Sud își sărbătorește astăzi, 22 aprilie, împlinește astăzi, venerabila vârstă de o sută de ani.  Cu acest prilej,  ...
Peste 180 de elevi constănțeni vor participa, week-end-ul acesta, la Constanța, la concursul național de majorete și gimnastică aerobică „Dansăm pentru sănătate” ...
Week-end-ul acesta, elevii constănțeni participă la fazele județene și regionale ale Gimnaziadei și Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, pentru disciplinele sportive fotbal ...
Elevii specializării Arta Actorului, de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, inaugurează sâmbătă, la ora 13, scena noului Centru ...
Centrul multifuncțional educativ pentru tineret „Jean Constantin“ a fost inaugurat în cursul zilei de vineri. Momentul mult așteptat vine după trei ani de promisiuni ...
„Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams, este piesa care se va juca sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului de Stat din Constanța ...
Duminică, 22 aprilie, de la ora 19.30, sunteți așteptați în clubul „Doors” pentru un concert cu binecunoscutul Mike Godoroja. Artistul va urca pe scenă alături de ...
În urmă cu 15 ani, se ridica pentru prima dată cortina la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“. Pe scenă se juca „Inimă rece“, după ...
Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” le-a pregătit constănțenilor, în acest week-end, o nouă surpriză: premiera spectacolului „Magic Swing”, care va ...
Centrul Multicultural Jean Constantin a fost inaugurat astăzi, în prezența mai multor oficialități din cadrul CJC și a Primăriei Constanța. Horia Tutuianu, președintele ...
Cascadorul Adrian Pavlovschi a murit, joi seara, la vârsta de 61 de ani, după o grea suferință. Acesta a fost supus în urmă cu câteva săptămâni unei intervenții ...
Scriitoarea Elena Vlădăreanu se va întâlni, astăzi, cu elevii Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu”, unitate de învățământ pe care a absolvit-o și ea. Activitatea se va ...
Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” își așteaptă publicul, astăzi, 20 aprilie, începând cu ora 10.00, la spectacolul „Prințesa ...
Peste 2.500 de elevi vor învăța cum să folosească mai eficient și în condiții de siguranță gazul și electricitatea, în cadrul programului „Întâlnire ...
Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța se află, la ora actuală, printre puținele licee cu profil artistic din țară, unde se organizează masterclass în ...
În câteva săptămâni, elevii de clasa a VIII-a intră în febra examenelor și a admiterii la liceu. Însă mulți dintre ei încă mai cântăresc variantele pentru clasa a IX-a și nu sunt ...
Curtea Constituțională a admis joi sesizările de neconstituționalitate formulate de PNL, USR, PMP și grupul parlamentar al minorităților naționale privind Legea pentru aprobarea ...
Vineri, 20 aprilie, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului, prilej cu care mănăstirea „Sf. Teotim” de la Murfatlar ...
Universitatea „Ovidius“ a organizat, ieri, Ziua Porților Deschise, eveniment în cadrul căruia cele 16 facultăți din cadrul instituției de învățământ ...
Universitatea Maritimă din Constanța organizează, în perioada 22 aprilie -24 mai, prin intermediul studenților de la specializarea Ingineria și Protecția ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Monden Fun
Arhiva