Reușita unei campanii de succes. 50.000 de elevi, mobilizați de ISJ Constanța

270
1
Reușita unei campanii de succes. 50.000  de elevi, mobilizați de ISJ Constanța - reusitauneicampanii1-1512401345.jpg

Articole de la același autor

Timp de trei zile, elevii din județul Constanța au transmis mesajul pentru România prin intermediul unor idei originale și creative, la inițiativa inspectorului școlar pentru disciplina istorie, prof. Paula Iordan.

Reușita campaniei "Mesajul meu pentru România" a fost dată de numărul extraordinar de mare de elevi participanți, care, în final, a ajuns la aproximativ 50.000.

În cea de-a treia zi au participat peste 60 de școli din întreg județul Constanța. Cu siguranță sentimentul patriotic și mândria de a fi român ne-au cuprins pe fiecare dintre noi în această perioadă, văzând mobilizarea și bucuria copiilor care au dus mesajul lor mai departe în rândul comunității. Imnul țării și urarea "La mulți ani, România!" s-au auzit pretutindeni în județ și acest lucru s-a datorat elevilor și cadrelor didactice implicate în această campanie.

"Sunt mândră și fericită că am inițiat, împreună cu profesorii de istorie, campania «Mesajul meu pentru România», care face parte dintr-un amplu proiect «100 de ani de spirit românesc», ce va sărbători Centenarul Marii Uniri. Entuziasmul și bucuria zecilor de mii de copii care au strigat cât au putut de tare «La mulți ani, România», «România, te iubim», «România zâmbește», «România suntem noi», «România e aici», ne-au oferit o adevărată lecție de istorie, o lecție a unității, a bucuriei și a mândriei că suntem români. Acești elevi minunați au oferit acestei campanii un sentiment de nedescris. Am văzut copii fericiți și lacrimi de bucurie și emoție în ochii părinților. A fost un muncă grea, dar frumoasă, alături de o echipă minunată, cea a profesorilor de istorie, în fața cărora mă înclin, le mulțumesc și îi felicit pentru dedicare și efort care a meritat să fie depus", a declarat inspectorul școlar Paula Iordan, inspector școlar pentru istorie. 

Comentează știrea

Constanta
5 decembrie 2017
Felicitari

Felicitari profesorilor si elevilor implicati! Cat despre dna inspector....e cam singurul lucru notabil facut! Oare de ce?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3124 secunde