Reacția directorului de la Colegiul de Marină la vestea mutării în noul sediu

4560
3
Reacția directorului de la Colegiul de Marină la vestea mutării în noul sediu - navromcolegiultehnicdemarina67-1519142816.jpg
Directorul Colegiului Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza", prof. Iuliana Negreț, a confirmat pentru "Cuget Liber" că instituția de învățământ se va muta în clădirea fostei Școli nr. 15, de pe Șoseaua Mangaliei.


"Primarul Decebal Făgădău ne-a propus această variantă, cu promisiunea că se vor face modificări și dotări acolo, astfel încât să ne putem desfășura activitatea în condiții nomale. Sigur că această locație este o variantă mult mai bună pentru noi, pentru că oricum mulți copii de la noi locuiesc în zonă, în cartierul Km 4 – 5, iar cei care vin din-afara municipiului sunt, majoritatea, din zona de sud", a explicat prof. Iuliana Negreț.


Chiar și varianta internatului în actualul internat la Liceului Tehnologic "C.A. Rosetti" le surâde celor de la Colegiul Tehnic de Marină. "Chiar dacă nu le vom mai avea pe toate în aceeași curte, este bine că internatul va fi în apropiere de liceu. Elevii vor avea de parcurs doar câteva stații cu autobuzul. În plus, internatul și cantina sunt cuprinse într-un proiect cu fonduri europene și vor fi complet modernizate până la vară. Asta înseamnă că la toamnă ne vom muta în clădiri complet noi și modernizate. Sigur că soluția este mai bună decât cea propusă inițial. Și înțelegem că oricum o variantă 1 la 1 cu ce am avut până acum nu ar fi avut de unde să ne dea", a mai spus directorul Colegiului Tehnic de Marină Constanța.


Comentează știrea

M.V.
21 februarie 2018
Si ce se va intampla cu copiii care învață in fosta scoala 15?

Poate domnul primar nu stie,dar fosta scoală 15 nu este o clădire goală,este corpul B al scolii 37 si tot acolo se afla grădinița 38 (program normal si prelungit). Ce va face domnul primar?! Va înghesui toți copiii in scoala 37? Mulți locuiesc aproape de Auchan, e cam mult de mers pana la scoală... Si grădinița? Ce se va întâmpla cu preșcolari? Aproape tot ce s-a facut in acea clădire ,s-a facut din banii donați de asociatia de părinți.

kjhhh
21 februarie 2018
.....

Ghinion......cine va pus sa cumparati "dotari" sa va ia in brate. Pai daca scoala e gratuita cine va pune ...aveti sechele comuniste

Gigi
21 februarie 2018
Fa , Iuliana Negret !

Demisia ! Daca pentru a ramane director , faci asemenea compromisuri , inseamna ca ai mari probleme de caracter . Toti marinarii care au studiat acolo sunt socati de aceasta idioata mutare . De ce ? Scoala asta are o traditie , care se bazeaza si pe locul in care s-a dezvoltat si a performat . Decadenta a inceput atunci cand politicul si-a bagat coada si la conducere au ajuns panarame de partid lipsite de bun-simt . Jos labele de pe aceasta scoala !

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1034 secunde