Puncte de vedere, pro și contra noii programe școlare

1117
4
Puncte de vedere, pro și contra noii programe școlare - fondcecredprofesorii-1489078917.jpg

Articole de la același autor

E oficial! A fost publicată, zilele trecute, prin ordin de ministru, noua programă școlară pentru gimnaziu, după o dezbatere, chipurile publică, dar despre care nu am aflat nimic decât stând de vorbă cu profesorii din unitățile de învățământ în care am mers în documentare. 


Marile noutăți sunt legate de scoaterea unei ore de limba română la clasa a V-a, dar și introducerea informaticii în trunchiul comun - pentru care ministrul Pavel Năstase a decis să pună la dispoziția elevilor din mediul rural care nu au calculatoare microbuze pentru a se deplasa. 


Din discuția cu prof. Mihai Contanu, catedra de matematică a Colegiului "Mircea cel Bătrân", aveam să aflăm și o altă noutate. 


"Am studiat programele pentru gimnaziu care mă interesează și am observat că la clasa a V-a au scos capitolul «Mulțimile», îndreptându-l spre clasa a VI-a, ceea ce este o treabă benefică pentru elevi. Mai ales că este o clasă de început în gimnaziu și au nevoie de timp să se acomodeze cu ritmul. Poate că era mai bine dacă Geometria în spațiu trecea ceva mai sus și ar fi lăsat copiii la gimnaziu doar pe Geometrie plană și cu unele cunoștințe despre Geometria în spațiu, despre corpuri și altele. Poate că era bine să fie experimentat în anumite clase sau școli și atunci am fi avut un feedback mai bun", a mai spus același profesor. 


Chiar și la muzică sunt așteptări de… aerisire. Prof. Maria Stângă, de la catedra de educație muzicală a aceluiași prestigios colegiu, afirma: "Programele școlare mi se par prea stufoase, prea aglomerate. Conținuturile ar trebui organizate mai logic, astfel încât să treacă de la simplu la complex. Mă refer mai puțin la scos din conținut, ci la altă abordare, mai apropiată de nivelul de înțelegere al elevului. Spre exemplu, încă din clasa a V-a elevul ar trebui să învețe câteva noțiuni de istoria muzicii, nu numai de teorie, de ritm, de interpretare". 


Prof. Florina Niculescu, de la catedra de limba engleză, are o altă doleanță: "Personal, pentru materia mea aș introduce lecții de vorbire. Adică m-aș concentra mai mult pe vorbit și mai puțin pe gramatică și scris, pentru că, vorbind, copiii vor învăța deductiv și nu inductiv". 


Dintr-o perspectivă, mai generală, prof. Anamaria Ciubotaru, director al Colegiului Național Pedagogic "Constantin Brătescu" și profesor de limba și literatura română, aprecia introducerea la aria curriculară "Om și societate" a Educației sociale în clasa a V-a.
"Este acea gândire critică pe care poate să o susțină profesorul de socio-umane. Totuși, nu s-au avut în vedere situațiile particulare. De exemplu, noi suntem un colegiu care are la gimnaziu limba engleză intensiv și la liceu, program bilingv. Datorită opționalelor pe care obligatoriu trebuie să le introducem la limba engleză, nu mai putem acorda opționale la celelalte arii curriculare. Revenind la limba română, materia prevăzută de programă la clasa a V-a este foarte stufoasă la momentul acesta, dar așteptăm să vedem cum vor fi noile manuale școlare și modul în care putem să parcurgem anumite elemente de limbă, spre exemplu, pe parcursul celor patru ani de gimnaziu. Ideea este că oricum trecerea de la clasa a IV-a la clasa a V-a este destul de traumatizantă pentru copil. Am predat un singur an la acest nivel și mi-a fost destul de greu să cuprind în cinci ore programa școlară, pentru că se face absolut tot. Apoi informațiile sunt reluate la un alt nivel în clasele a VI-a, a VII-a, a VIII-a. Dar este greu, pentru că nu știm cu ce bagaj vine copilul la sfârșitul clasei a IV-a", a declarat prof. Anamaria Ciubotaru. 


Așteptăm cu interes să vedem dacă viitoarea generație de clasa a V-a va avea și manuale conforme cu noua programă, știut fiind faptul că fix tot ei sunt cei care acum, în clasa a IV-a, au avut de suferit de pe urma unei alte noi programe. 


Comentează știrea

parinte
10 martie 2017
Pedagogicul

Si pentru doamna profesoară de limba romana de la Pedagogic este grea limba română. Acest limbaj de lemn pe care îl folosește în articol, precum și părerea personală "atât de profundă " denotă slabă pregătire profesională și aroganță.

bunica
10 martie 2017
Pedagogic

Doamna Director al Colegiului Pedagogic este profesor de limba română? Serios?? Ferească Dumnezeu!!

Fost elev
10 martie 2017
Pedagogic

Cred si eu ca i-a fost greu! Cat s- a chinuit ea sa invete lectie de lectie, cot la cot cu noi... Grea gramatica asta!

Ivan pehlivan
10 martie 2017
Anomalia și Pedagogic

Ah, Doamne! Până când ? Stimată colegă, doctor în limbă, dar sigur nu Limba română, normal că îți este greu ! Coboară din lojă , printre muritorii de rând, si hai să învățăm limba română!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3757 secunde