Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Programe noi la clasele primare: "Cursurile trebuie simplificate, pentru că sunt prea încărcate!"

Ştire online publicată Marţi, 23 Ianuarie 2018
de Andreea PERHAIȚĂ

După ce a interzis auxiliarele didactice la clasă, lăsându-i pe învățători să se descurce cum pot, să împartă culegerile prin curtea școlii și să fotocopieze tone de fișe, ministrul Educației a realizat, cumva, că e timpul să schimbe și programele la clasele primare.

Liviu Pop a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Constanța, că are de gând să modifice și planurile cadru la învățământul primar.

„Trebuie simplificată programa pentru că este prea încărcată. Cursurile sunt pline de teorie și conțin prea puține exerciții practice”, este de părere ministrul Educației. Acesta nu a precizat și când anume vor fi refăcute planurile cadru și dacă va fi nevoie ca învățătorii să facă cursuri de perfecționare pentru a le putea folosi.

Între timp, însă, elevii de clasa a treia gâfâie de fracții și exerciții cu două necunoscute, în loc să citească lecturile copilăriei și să învețe bine tabla înmulțirii. Temele lor durează cu orele, pentru că au pagini întregi de probleme de rezolvat, de pe o zi pe alta, și ajung să facă compuneri înainte de a învăța bine să scrie corect gramatical.

30 de minute de lectură, zilnic

Spre deosebire de sistemul românesc de învățământ, colegii lor din Marea Britanie citesc înainte să ajungă la școală, iar acolo nu sunt puși să facă compuneri, ci să-și exprime părerile vizavi de ce au citit. „Începând de la patru ani de la «pregătitoare» au, zilnic, câte 30 de minute de lectură. Grupuri mici cu un adult. Citesc împreună. Cărți. La alegere, dintr-o bogată bibliotecă școlară organizată pe «levels» (n.r. niveluri), încă de la tipărire. Nu au manuale la primar. Iau cartea acasă, citesc cu părinții... citesc continuu. La șase ani discută despre ce au citit, formulează opinii... la șapte ani deja povestesc în scris ce au citit... și formulează opinii folosind cuvinte de legătură de genul however (n.r. totuși), nevertheless (n.r. cu toate acestea), on the other hand (n.r. pe de altă parte) șamd”, povestește Adina Drenga, fost învățător la Colegiul Național de Artă „Regina Maria”, în prezent învățător într-o școală din Marea Britanie.

Cu sau fără teme pentru acasă

În ce privește temele pentru acasă, ministrul Pop nu se aventurează să spună că nu se vor mai da, dar zice că „se va lua decizia corectă”.

„Am organizat un studiu în care am cerut părerea elevilor, profesorilor, dar și a părinților privind temele. În prezent, se prelucrează datele adunate, pentru a lua o decizie corectă. Experții vor lua, însă, aceste decizii, nu ministrul, pentru că este un domeniu foarte important și nu vreau să bag erori în sistem”, a mai spus ministrul Educației.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Universitatea „Ovidius” din Constanța organizează astăzi, 19 martie, de la ora 11.30, la sediul de pe bulevardul Mamaia, ceremonia de decernare a titlului de Doctor ...
Miercuri, 20 martie, de la ora 19.00, constănțenii sunt invitați la Casa de Cultură a Sindicatelor, la piesa „Cum se face partea a II-a- Funeraliile doamnei Pompoiu” ...
Unii mai stresați, alții mai relaxați, elevii de clasa a XII-a și cei de clasa a XI-a s-au prezentat ieri de dimineață în licee și școli pentru a susține simularea probei scrise ...
Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, cea de-a doua ediție a Young Citizens Conferences (Conferința Tinerilor ...
Vineri, 15 martie, s-a desfășurat la Liceul Teoretic “Ovidius” Constanța faza județeană a concursului regional “Gțndesc economic, deci câștig”, ediția a ...
„Lebedele“ este noua premieră pe care actorii Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare“ o vor prezenta publicului constănțean ...
Conform situației centralizate de Ministerul Educației Naționale, în intervalul 4-15 martie din prima etapă (4 - 22 martie 2019) a calendarului de înscriere în ...
În perioada 21-25 martie, Constanța va fi gazda Olimpiadei Naționale de Chimie, competiție organizată de Ministerul Educației Naționale, prin ...
Simularea examenelor de Bacalaureat a început luni dimineață cu testarea elevilor de clasele a XI-a și a XII-a la Limba și literatura română. Simulările pregătesc elevii ...
Elevii de clasa a XII-a, dar și cei de a XI-a „se antrenează”, începând de astăzi, pentru examenul de bacalaureat de la vară sau, după caz, de anul viitor. În ...
Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” din Medgidia a participat cu opt elevi și șase cadre didactice, luna aceasta, în Spania, la un program de schimb interșcolar ...
Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” le pregătește o serie de surprize spectatorilor săi. Instituția de cultură va găzdui, săptămâna aceasta ...
Elevii din zona de sud a județului au participat, la sfârșitul săptămânii, la Mangalia, la Târgul de primăvară al ofertelor educaționale din învățământul profesional. Desfășurat ...
Muzeul Național al Marinei Române găzduiește, până la data de 31 martie, o nouă expoziție dedicată femeii, intitulată sugestiv „Femeia în alchimia ...
Unul dintre cei mai îndrăgiți actori, Florin Zamfirescu, a anunțat că nu va mai urca pe scenă. După 50 de ani în slujba teatrului, maestrul a hotărât să renunțe la ...
Simulare BACALAUREAT 2019. Mai mulți elevi au primit un document ce s-a vrut a fi un comunicat de presă din partea ministrului educației prin care sunt anunțați că simularea se ...
Școala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu” a participat, săptămâna aceasta, la Târgul de primăvară al ofertelor educaționale din învățământul profesional și dual ...
Duminică, 17 martie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, zi în care sunt sărbătorite Alexiile, care marchează un alt început al ...
Duminica aceasta este prima duminică din Postul Mare, cunoscută și sub numele de Duminica Ortodoxiei. Aceasta se serbează începând din secolul al IX-lea, marcând deciziile ...
În acest weekend, povestea celebrului film „Șatra” prinde viață. Teatrul de stat „Romen” de la Moscova aduce, sâmbătă, 16 martie, de la ora ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Fun Arhiva