"Prințesa și broscoiul", din nou la "Căluțul de mare"

150

Articole de la același autor

Actorii Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța "Căluțul de mare" vor aduce din nou pe scenă "Prințesa și broscoiul". Spectacolul va avea loc atât joi, 29 martie, de la orele 10.00 și 12.00, cât și vineri, 30 martie, de la orele 9.00 și 11.00. 


Piesa este o adaptare după basmul "Prințul fermecat" al Fraților Grimm și poartă semnătura regizorului Cristian Mitescu, în timp ce coregrafia îi aparține lui Ionuț Sergiu Anghel, muzica lui Viorel Andrinoiu, iar scenografia este marca binecunoscutei Eugenia Tărășescu Jianu. 




Spectacolul este recomandat copiilor cu vârste peste patru ani. 


Din distribuție fac parte: Arina Cojocaru, care o interpretează pe fiica cea mică a împăratului, prințesa extrem de frumoasă, dar capricioasă, Grațian Prisacariu, adică prințul arătos, dar "cu caracter urât", transformat în broscoi, iar bunicul prințesei este Lică Gherghilescu. 


De asemenea, cei mici vor avea ocazia să le revadă pe Daniela Vlad, în rolul vrăjitoarei, dar și pe Clara Ghiuvelechian în rolul reginei, prințesei bătrâne și al uneia din surorile prințesei capricioase, iar Daniel Minciună este regele. Andrei Stroescu și Tiberiu Roșu apar în rolurile unuia din pretendenții prințeselor și al bufonilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6873 secunde