Pierdere de marcă pe scena teatrului românesc

319
Pierdere de marcă pe scena teatrului românesc - ss-1585409739.jpg

Articole recomandate

Actorul Ștefan Sileanu a încetat din viață, sâmbătă, la vârsta de 80 de ani, informează Teatrul Nottara pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

"Teatrul Nottara a pierdut, astăzi, un artist de o mare sensibilitate, una dintre cele mai romantice voci ale teatrului românesc, un suflet ales. Un actor-pictor, care vorbea puțin și asculta mult. Ștefan Sileanu a încetat din viață la vârsta de 80 de ani. Gândurile noastre se îndreaptă, acum, către familia îndoliată. Dumnezeu să îl odihnească!", precizează Teatrului Nottara.

Actorul și pictorul Ștefan Sileanu s-a născut pe 15 noiembrie 1939 la Cislău, județul Buzău. În anul 1965, după ce a absolvit Institutul de Teatru, a ales profesia de actor. A jucat la început la Cluj și la Târgu Mureș, apoi, din 1976, la Teatrul 'Nottara' din București. A creat și creează roluri memorabile în spectacole ca: 'Sub zodia turnătorului' (2003), titlu sub care regizorul Octavian Greavu a reunit piesele 'Girodina', 'Circuitul normal' și 'Ușa' ale dramaturgului francez Jean-Claude Carriere, 'Război și pace' după Tolstoi (rolul prințului Andrei Bolkonski), 'Pădurea' de Ostrovski (regizor Tudor Mărăscu, 2005), în care joacă alături de fiica sa, Ana-Maria Sileanu. La fel a fost și rolul 'senatorului' din filmul 'Despre morți numai de bine', al lui Claudiu Romila, care la a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Polițist și Programe de Televiziune 'Detective Fest', de la Moscova (19-23 apr. 2006) a obținut Marele Premiu.

Ștefan Sileanu are un 'instinct special' de a intra în pielea personajelor sale, până la identificare, ceea ce îi oferă un loc aparte în lumea scenei românești și, deopotrivă, a producției cinematografice de la noi. Timp de 25 de ani s-a dedicat exclusiv scenei, până în 1992, când a reînceput să picteze, având mai multe expoziții personale și fiind apreciat de critici și de public. Admirabilele sale marine de la Constanța, peisajele din Deltă, cărora li se adaugă peisaje mai recente din Paris, bucură iubitorii de frumos, care îl percep pe actorul Ștefan Sileanu, și ca poet al culorii, intuitiv și rafinat, dezvăluindu-și cu generozitate o altă față a personalității sale artistice.

Și-a desfășurat cea mai mare parte a carierei artistice pe scena Teatrului C. I. Nottara, în piese precum 'Zodia turnătorului' de Jean-Claude Carriere, regia Octavian Greavu sau 'Larry Thompson, tragedia unei tinereți sau Show must go on" de Dusan Kovacevic , regia Mara Pasici.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4857 secunde