Peste 5.000 de liceeni vor susține, anul acesta, Bac-ul

227
Peste 5.000 de liceeni vor susține, anul acesta, Bac-ul - bacalaureat60-1518196319.jpg

Articole de la același autor

Potrivit calendarului examenului de Bacalaureat național de anul acesta, în perioada 12 - 22 februarie, elevii de liceu vor susține probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. 


Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) au declarat că, la nivelul județului Constanța, s-au înscris 5.293 de candidați, din care 4.570 din seria curentă și 723 din seriile anterioare. Aceștia vor susține probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale în 51 de centre de examen. 


Calendarul examenelor este următorul: pe 12-13 februarie va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, 14-15 februarie, la limba maternă, 16, 19, 20 februarie evaluarea competențelor digitale și 21-22 februarie, evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. 


Proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română începe la ora 9.00, conform programării afișate în fiecare centru de examen. 


Subiectele pentru proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română sunt elaborate de către Centrul Național de Evaluare și Examinare și cuprind texte literare, nonliterare, itemi corespunzători descriptorilor competențelor din programele pentru Bacalaureat. 


Pentru elaborarea răspunsurilor, se acordă fiecărui candidat câte 15 minute, iar pentru susținerea acestora în fața comisiei, câte 10-15 minute. În urma susținerii probei, candidații primesc nivel de competență lingvistică: utilizator mediu, utilizator avansat, utilizator experimentat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8313 secunde