Pentru elevii indeciși! Experimentați viața de student încă din clasa a X-a

1294

Articole de la același autor

Este invitația pe care o adresează Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța, care derulează, pentru al doilea an, proiectul Maritime Summer University, în parteneriat cu UMC. 


Maritime Summer University are ca activitate principală simularea procesului de predare, învățare și evaluare în Universitatea Maritimă din Constanța, pentru un număr de 50 de elevi din toată țara, absolvenți ai clasei a X-a și a XI-a. Elevii vor urma un program de cursuri, seminarii și laboratoare reprezentative pentru anii I, II, III și IV de studiu, susținute de profesorii univer-sitari din UMC, iar cursurile vor fi predate în cadrul universității. 


Pe lângă programul de educație formală oferit, proiectul urmărește crearea unui cadru de dezbateri și educație non-formală prin intermediul activităților propuse: sesiuni de in-formare, workshop-uri, activități de socializare, discuții pe teme educaționale. 


Proiectul vine în ajutorul ele-vilor indeciși cu privire la facultățile între care au de ales pentru a-și continua studiile la nivel universitar. 


Prin acest proiect, elevii din clasa a X-a sau a XI-a pot să experimenteze viața de student în facultatea pe care doresc să o urmeze, având oportunitatea să testeze cursurile mai multor facultăți din universitate, pentru ca, în final, să facă o alegere conștientă și sigură. 


"Maritime Summer University este un proiect aflat la a II-a ediție, destinat elevilor din clasele a X-a și a XI-a, care are ca scop principal promovarea învățământului superior în vederea prevenirii abandonului școlar în rândul elevilor de liceu, dar și promovarea activităților extra-curriculare și de educație non-formală în rândul a 50 de elevi, pe o perioadă de 10 zile. Sperăm ca, prin proiectul nostru, să ajutăm cât mai mulți elevi în alegerea viitoarei instituții de învățământ superior pe care o vor urma și totodată ne dorim să creăm noi lideri ai mișcării studențești. Ne dorim să se înscrie cât mai mulți elevi până la data limită de 15 iunie", a declarat George Albină, președintele Ligii Studenților din Universitatea Maritimă Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8419 secunde