Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Patru constănțeni, semifinaliști la LicArt

Ştire online publicată Marţi, 23 Ianuarie 2018
de Andreea PERHAIȚĂ

Dacă ești licean, îți place să faci fotografii sau să scrii poezii, locul tău este la Festivalul Național de Arte pentru Liceeni – LicArt. Înscrierile au început deja, pe www.licart.ro, iar premiile sigur te vor convinge, fiind cele mai mari acordate, în România, în astfel de competiții (anul trecut ele au depășit 15.000 de lei). Mai mult decât atât, ai oportunitatea de a deveni cunoscut și apreciat pentru talentul tău. De asemenea, câștigătorii vor merge în cea mai mare tabără de creație, putând fi remarcați de una dintre personalitățile marcante din domeniile fotografic și literar care sprijină acest festival prin participarea la Marile Jurii, care desemnează câștigătorii.

Până în prezent, județul Constanța are patru semifinaliști, toți la secțiunea fotografie. Este vorba despre Oana Laura Popa, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Antonia - Maria Suciu, de la Liceul Teoretic „Ovidius”, Marius Tanef, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” și Teodor Apostol, de la Liceul Teoretic „Traian”. Aceștia și-au încărcat fotografiile realizate și au șansa de a câștiga unul dintre premii. Înscrieri se mai pot face până la sfârșitul lunii aprilie. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
În urmă cu două zile s-a desfășurat evaluarea Grupării de Jandarmi Mobile Constanța, activitate la care au participat reprezentanți ai autorităților locale din toate structurile ...
În urmă cu câteva zile, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța, în scopul verificării, respectării prevederilor ...
Bursa de Valori București împreună cu partenerii săi anunță deschiderea sesiunii de vot prin care publicul va avea ocazia să-și voteze favoriții pentru ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Liviu Pop, fostul ministru PSD al Educației, actual senator al României, a început ziua cu o glumă vulgară pe pagina sa de Facebook."Bună dimineața, prieteni! Eu Plec La ...
Trupa „Proconsul” va concerta, sâmbătă, 26 mai, de la ora 20.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, în cadrul turneului „Dacă cerul ar ...
Părinții care intenționează să-și dea copiii la grădiniță, din toamnă, sunt așteptați să-i înscrie la unitățile de învățământ pe care le vizează. Conform calendarului stabilit de ...
Actorii Teatrului pentru copii și tineret „Căluțul de Mare” din Constanța se vor deplasa, în perioada 27-29 mai, la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional ...
Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Concurs Internațional de Folclor „Dor de Cânt Românesc” a reunit și anul acesta, o mulțime de tineri interpreți extrem de ...
Zilele trecute s-au împlinit 37 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale Nr. 24 „Ion Jalea” din Constanța. Pentru a celebra această zi memorabilă ...
Muzeul Național Marinei Române le-a oferit posibilitatea constănțenilor de a vizita, în mod gratuit, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, expoziția permanentă ...
Biserica Ortodoxă îi sărbătorește luni pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena, doi dintre cei mai iubiți sfinți de către români. Peste 1,75 milioane de români ...
În sala „Remus Opreanu” din cadrul Prefecturii Constanța, a avut loc, zilele trecute, cea de-a cincea ediție a Concursului Tradițional de Recitare a Poeziilor în Limba ...
Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” îi așteaptă pe cei mici, timp de trei zile, la spectacolul „Prințesa și broscoiul”. Acesta va ...
Astăzi, Școala Gimnazială nr. 8 din Constanța sărbătorește 54 de ani de la înființare. Deschiderea manifestărilor festive va avea loc, începând cu ora 9.00, în sala de festivități ...
Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu“ sărbătorește, anul acesta, nici mai mult, nici mai puțin, decât 125 de ani de la înființare. În ...
Ziua Constanței va fi marcată, astăzi, cu o paradă prin centrul municipiului, la care au fost mobilizați elevi, studenți, dar și reprezentanți ai jandarmilor, polițiștilor ...
Universitatea „Andrei Șaguna” a organizat săptămâna aceasta festivitatea de absolvire a studiilor universitare, prilej pentru absolvenții Facultății de Psihologie ...
Luni, 21 mai, Școala Gimnazială nr. 8 din Constanța sărbătorește cea de a 54-a aniversare ca instituție de ȋnvățămȃnt. Deschiderea festivă va avea loc ...
Cea de-a cincea ediție a Concursului Tradițional de Recitare a Poeziilor în Limba Turcă a fost organizată zilele trecute, la sala „Remus Opreanu” din cadrul ...
Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța a sărbătorit pe data de 17 mai 2018, 27 ani de la înființare. Manifestările organizate cu acest prilej au constat ...
Și în această săptămână, Cinema Cityplex Tomis vă așteaptă la film, cu o mulțime de tituluri interesante. Unul dintre acestea este „Operațiunea Ham- Ham”, cu Natasha ...
Actorii Teatrului pentru copii și tineret „Căluțul de Mare” din Constanța vor fi prezenți, în aceste zile, la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional de ...
Peste 130 de elevi talentați din întreaga țară și din străinătate se vor reuni, zilele acestea, la Constanța, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Elevi ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Monden
Fun Arhiva