Paștele vine mai devreme la Teatrul de Stat și-l aduce pe Dorel Vișan

240
Paștele vine mai devreme la Teatrul de Stat și-l aduce pe Dorel Vișan - pastelevine-1553201609.jpg

Articole de la același autor

Chiar dacă până la sfintele sărbători pascale mai este o lună, Teatrul de Stat Constanța (TSC) va prezenta, încă de astăzi, piesa lui August Strindberg, "De Paști. Săptămâna patimilor". 


Potrivit reprezentanților TSC, aceasta este un spectacol de Zoltan Schapira, care a tradus piesa lui Strindberg, a conceput regia artistică, decorurile, ilustrația muzicală și ilustrația video, și de Olivia Costea, specialistă în psihodesign, asistent de regie și realizatoarea costumelor. Actorul Dorel Vișan face parte din distribuție, într-o apariție video inedită. Alături de el, publicul constănțean îi va putea revedea pe Maria Lupu, Adrian Dumitrescu, Ana Maria Ștefan, Laura Iordan Adrian, Mihai Sorin Vasilescu și Andrei Cantaragiu. 


Despre această piesă, Olivia Costea a spus următoarele: "Dintre cele peste 20 de diagnostice în care se regăsesc simptomele Eleonorei (personaj al piesei lui Strindberg), l-am ales pe cel care nu a fost încă abordat în niciuna din montările din Europa: persoana înzestrată cu capacități extrasenzoriale. Deopotrivă har și osândă, puterea de a vedea, de a auzi și a simți lucruri nedetectabile pentru ceilalți o expune pe Eleonora oprobriului și chinului sufletesc de a trăi durerile tuturor. Chiar dacă fratele ei, Elis, o înțelege - el însuși într-o reacție de criză, cu un echilibru emoțional fragil - drumul spre acceptare și împăcare este anevoios. Își găsește împlinirea prin puritatea primei iubiri împărtășite și certitudinea redobândirii respectului societății.
Galbenul narcisei de Paști, care «a băut lumina soarelui și poate vindeca durerea sufletească», și perdelele trase pentru ca «Dumnezeu să ne poată vedea» sunt miracolele pe care mi le-aș dori pentru fiecare dintre cei ce ne-au însoțit în minunata poveste suedeză, însuflețită cu sensibilitate și dăruire de actorii constănțeni". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4898 secunde