Parteneriat între Asociația Elevilor și Universitatea "Ovidius"

192
Parteneriat între Asociația Elevilor  și Universitatea

Articole de la același autor

Astăzi, în sala consiliului de administrație al Universității "Ovidius", Asociația Elevilor din Constanța va semna un protocol de colaborare, pe o perioadă de un an, cu această instituție.

"Conștienți de importanța colaborării între actorii din învățământul preuniversitar și universitar, în vederea îmbunătățirii calității actului educațional, și din dorința dezvoltării învățământului din județ. Parteneriatul are ca scop îmbunătățirea calității educației, reducerea abandonului școlar, creșterea numărului de absolvenți de liceu care sunt admiși în învățământul superior și organizarea de programe, campanii și proiecte, în vederea promovării drepturilor elevilor și implicării civice a acestora", afirma elevul Alexandru Constantin Manda, președintele AEC. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9717 secunde