Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Parteneriat între artiștii români de pe ambele maluri ale Prutului

Ştire online publicată Miercuri, 15 Iulie 2015
de Ana FULAȘ IONESCU
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

Porțile Taberei internaționale de creație „Dunărea și Dobrogea creștină” vor fi deschise până pe 23 iulie. A zecea ediție a taberei, organizată la mănăstirea Dervent, este marcată prin vernisarea expoziției de autor care reunește 43 de lucrări semnate de Ala Jalea Popa (desen, tehnică mixtă și gravură).

Exponatele, donate mănăstirii, vor putea fi admirate de vizitatori pe simezele muzeului mănăstirii, „Petre Diaconu”, timp de o lună. Proiectul cultural reprezintă un parteneriat între creatori români de pe ambele maluri ale Prutului și este coordonat de către părintele arhimandrit Andrei Tudor, starețul mănăstirii Dervent, și Alice Dinculescu, critic de artă.

Cei 22 de artiști plastici care, la finalul taberei, vor îmbogăți colecția mănăstirii Dervent sunt Daniel Divrician, Gheorghe Mureșan (sculptură), monah Efrem Băndărică, Gelu Costea, Mircea Coste, Elena Dinu, Nicoleta Drăgan, Eugenia Frigioiu, Sorin Ienulescu, Elena Martinov, Victor Rădulescu, Eusebio Spînu, Ioana Lavinia Streinu, Daniela Turcanu (pictură) și Ion Bârlădeanu (grafică), iar din Republica Moldova, Valentina Iachim, Ilie Lupu, Mihai Mireanu, Tatiana Novac, Mihai Prisăcaru, Ana Tarasiuc și Dumitru Lungu.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Mâine, la Universitatea „Ovidius” din Constanța, se vor desfășura lucrările Simpozionului Național Interdisciplinar „Știința și Arta, interferențe și ...
Miercuri, 24 iunie, de la ora 18, în cadrul Art Gallery Constanța (Tomis Mall, etajul 1), va avea loc vernisajul expoziției de pictură Salonul Național al Artelor. Iubitorii de ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Scandalul de la Caracal ajunge la un alt nivel. La circa trei săptămâni de când subiectul a explodat în presă, moartea Alexandrei Măceșanu și a Luzei Melencu, pe care ...
După un post de două săptămâni, credincioșii merg de Sfânta Maria Mare, în ziua de 15 august, la biserică, pentru a se spovedi și pentru a se împărtăși. Însă, cu o seară înainte ...
Biserica Ortodoxă Română cinstește, vineri, 16 august, pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu, Matei) ...
Ziua de 15 august este de mare sărbătoare pentru români. Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare ce are o importanță aparte pentru locuitorii ...
Asociația Autism „Cezar Nicolae”, sau Casa S.U.I.T.A desfășoară în data de 17 august, începând cu ora 16.00 Festivalul S.U.I.T.A, aflat la a IV-a ...
Zeci de mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Nicula, acolo unde se sărbătorește hramul Adormirii Maicii Domnului.Pe o căldură istovitoare, pelerinii au mers kilometri ...
Până pe 25 august, stagiunea estivală „Seri de teatru la Pontul Euxin“, un proiect inițiat de Ghiuvelichian Clara PFA și finanțat de Primăria ...
„Mamma Mia!“ - unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din lume va ajunge în aceasta toamnă și la Constanța, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 26 ...
Nouă din cei 11 candidați la interviul pentru detașarea în interesul învățământului, în județul Constanța, au fost declarați admiși în urma interviului susținut recent. Doi ...
Baza nautică a Universității Maritime Constanța (UMC) va fi reabilitată cu bani europeni. În plus, vor fi cumpărate mai multe echipamente moderne necesare pregătirii viitorilor ...
Mai mult de un miliard de lei au fost retrași din bugetul Ministerului Educației, la rectificarea adoptată în ședința de Guvern de luni, 12 august. Banii nu au fost folosiți ...
Joi, 15 august și vineri, 16 august, de la ora 21.00, sunteți invitați, în parcul Tăbăcăriei, cu mic, cu mare, la piesa de teatru „Gâlcevile din Chioggia”, o comedie a ...
Peste doar câteva zile, iubitorii de jazz și blues pot lua parte la un eveniment de gală, prima ediție „Jazz & Blues Night Remember Costinești”. Acesta este un ...
Elevul constănțean Robert Pășcălău aduce aurul la Constanța, de la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică. De asemenea, elevul Constantin Daniel Nicolae, de la ...
„12 reguli de viață- Un antidot la haosul din jurul nostru”, de Jordan B. Peterson este una dintre cele mai căutate cărți, la ora actuală, în librăriile constănțene ...
Cu prilejul praznicului Adormirii Maicii Domnului, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa, miercuri, 14 august, de la ora 9.00, la ceremonial religios de pomenire a ...
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 15-17 august, pe platoul din fața instituției de cultură, evenimentul „Prelucrarea artistică a ...
Toate universitățile au tras linie, la acest moment, după prima sesiune de admitere la facultate. Peste tot, însă, au rămas locuri neocupate. La Academia Navală „Mircea cel ...
Chiar dacă este vacanță, elevii Școlii Gimnaziale nr. 39 „Nicolae Tonitza” s-au dus cu drag în clase, zilele acestea. Ei au participat la diferite activități ...
„Recalibrarea Ființei“ este cea mai simplă metodă de dezvoltare personală și spirituală, care acționează și ca terapie de vindecare, indiferent de ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva