Ortodocșii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe
Articole recomandate
Astăzi, la CJC, s-au semnat contractele de finanțare nerambursabilă a celor 12 proiecte din domeniul cultural
26 Aprilie 2024
La mulți ani, Virgil Andriescu!
26 Aprilie 2024
Universitatea ”Ovidius” din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS
25 Aprilie 2024
Ortodocșii îl pomenesc, astăzi, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiți sfinți din calendarul ortodox, ziua fiind marcată, potrivit tradiției populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renașterea naturii.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinți creștini în Capadocia, în timpul împăratului Dioclețian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar și se confruntă în mod direct cu persecuțiile asupra creștinilor începute în anul 303.
Își mărturisește credința în Hristos și este întemnițat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forțat să renunțe la credința creștină, este torturat și ucis prin decapitare pe 23 aprilie. Această zi rămâne ziua sa de prăznuire.
Credințe și superstiții
Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante ce marchează renașterea naturii. Plantele folosite variază în funcție de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde și leuștean.
În Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun.
În tradiția populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acțiunea spiritelor rele, spune analist-etnolog Ania Moldoveanu.
De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoși tot anul și pentru spălarea tuturor relelor.
Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor și tot anul e somnoros.
Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.
Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu și fân, potrivit credinței populare.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 30 Decembrie 2016
Luni, 17 Aprilie 2017
Vineri, 14 Aprilie 2017
Vineri, 14 Aprilie 2017
Vineri, 30 Decembrie 2016
Marţi, 13 Decembrie 2016
Sâmbătă, 05 Noiembrie 2016
Duminică, 01 Mai 2016
Vineri, 07 Aprilie 2017
Sâmbătă, 02 Iulie 2016