Ore de engleză gratuite pentru viitorii studenți de la "Ovidius"

300
Ore de engleză gratuite pentru viitorii studenți de la

Articole recomandate

În scurt timp, elevii din clasele a XII-a și a XIII-a vor intra în febra examenului de Bacalaureat, urmând ca imediat după aceea să se pregătească pentru admiterea la facultate. Pentru a veni în sprijinul viitorilor absolvenți, Facultatea de Litere din cadrul Universității "Ovidius" Constanța (UOC) organizează ore de pregătire la limba engleză pentru admiterea din acest an.

Cursurile sunt gratuite și se vor desfășura online, până la sfârșitul lunii iunie, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 9.00-

11.30 și 17.00-18.30. Reprezentanții UOC au precizat că elevii si viitorii candidați care doresc să participe la aceste ore de pregătire se pot alătura în orice moment al calendarului, deoarece conținutul didactic este independent de la o zi la alta. Totuși, se recomandă continuitate, atât pentru recapitulare, cât și pentru a face cunoștință cu întregul corp profesoral de la Facultatea de Litere.

În cazul tinerilor din alte state, care doresc să studieze în orașul de la malul mării, aceștia își pot depune dosarele, online, până la data de 18 iunie. Pe 22 iunie, acestea vor fi înaintate spre validare către comisiile terhnice de admitere, urmând ca pe 23 și 24 iunie să aibă loc evaluarea dosarelor , iar pe 25 iunie să fie afișate rezultatele candidaților declarați eligibili pentru obținerea scrisorilor de acceptare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2585 secunde