Ora de nutriție, la Școala nr. 30 "Gheorghe Țițeica"

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 08 Martie 2018 187
Elevii Școlii nr. 30 „Gheorghe Țițeica“ vor studia, timp de mai bine de două luni, „Ora de nutriție“. Este vorba despre un curs opțional pentru activități extra-curriculare, care își propune să familiarizeze elevii, cu elemente și obiceiuri ce țin de un stil, de viață corect și sănătos, adaptat vârstei și nevoilor lor de dezvoltare.


Proiectul a fost adus la Constanța de Asociația „ABC-ul Nutriției” și se va derula până pe 15 iunie 2018. Prima sesiune a „Orei de nutriție” organizată în Constanța cuprinde șapte lecții de nutriție și stil de viață sănătos ce vor fi distribuite pe tot semestrul al doilea. Lecțiile sunt interactive și au multe componente de învățare practică și non formală, stimulând astfel curiozitatea copiilor pentru ce înseamnă o alimentație și o viață sănătoase. Pe lângă cele patru clase de copii cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, proiectul cuprinde și ateliere de nutriție cu părinții și profesorii acestora care au un rol esențial în îmbunătățirea comportamentului alimentar al celor mici.


„Proiectul «Ora de nutriție», la fel ca toate celelalte programe educative pe care le desfășurăm, este construit astfel încât să conducă la o informare facilă și eficientă, adaptată fiecărui grup. Fie că ne adresăm copiilor, părinților sau profesorilor, obiectivul este să creăm contextul ideal de învățare pentru ca aceștia să își însușească o minimă schimbare de atitudine și obiceiuri alimentare”, explică Iulia Manole, tehnician Nutriționist și director Executiv al Asociației ABC-ul Nutriției.


„Ora de nutriție” cuprinde șapte lecții, câte o lecție de o oră pe săptămână pentru fiecare clasă participantă la program. Tematicile abordate sunt: piramida nutriției, sistemul digestiv, zahărul: nocivitate & dulciuri sănătoase, macro și micro-nutrienți, hidratare, principii de viață sănătoasă.


Stil de viață sănătos


Scopul acestui program de educație non-formală este de a familiariza elevii cu informații de bază pentru a deprinde obiceiuri nutriționale și de viață sănătoase. 


„În cadrul programului, tinerii sunt informați cu privire la principiile de bază ale unei nutriții corecte și de calitate și deprind abilitățile necesare pentru îmbunătățirea sănătoasă a stilului lor de viață. Lecțiile pe care noi le propunem conțin informație practică, facilitată într-o tehnică de predare atractivă și participativă”, mai spune Iulia Manole.


„Ora de nutriție” este un proiect demarat în 2016 de „ABC-ul Nutriției”, și se adresează elevilor de gimnaziu, dar și celor de liceu, tematica și limbajul cursului fiind adaptate pentru fiecare grupă de vârstă. Cursul are un caracter interdisciplinar, îmbinând noțiuni, concepte și termeni de anatomie, nutriție, mișcare, dezvoltare personală, responsabilitate față de mediu și obiceiuri de viață sănătoase. 


„Ne bucurăm că am găsit deschidere din partea voluntarilor și a Școlii Nr. 30 «Gheorghe Țițeica» pentru a aduce «Ora de nutriție» și la Constanța și ne dorim să implementăm programul în cât mai multe școli și grădinițe pentru a ajunge la cei mici, părinți și profesori cu sfaturi nutriționale de bază care să-i ajute pentru o dezvoltare armonioasă și sănătoasă”, continuă reprezentantul programului.


De ce avem nevoie de o oră de nutriție în școală


Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, 82% dintre patologiile cunoscute la nivel mondial sunt non-comunicabile și au la bază nutriția de proastă calitate. Printre acestea se numără obezitatea, diabetul, patologiile cardiace, patologiile gastrice, patologiile pulmonare, cancere etc. 


Având în vedere că în România 75% dintre adulți sunt sedentari și 20% sunt obezi și supraponderali, iar 25% dintre copiii până în 14 ani sunt supraponderali, Asociația


ABC-ul Nutriției își asumă constant un proces de educare și informare cu privire la o nutriție și un stil de viață sănătoase.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei