"Olăritul - tradiție și contemporaneitate", la Muzeul de Artă Populară

313

Articole de la același autor

În acest week-end, Muzeul de Artă Populară organizează manifestarea "Olăritul - tradiție și contem-poraneitate", din seria de mari manifestări estivale dedicate meșteșugurilor tradiționale. 


Olăritul este astăzi unul dintre puținele meșteșuguri populare care mai păstrează tehnica, materialele, orna-mentica și cromatica moștenite din vechime. 


"Prin organizarea acestui eveniment, dorim să prezentăm evoluția meșteșugului din câteva centre de olărit încă vii de pe teritoriu țării, invitând trei familii de meșteri olari din Horezu (Vâlcea), Braniștea (Galați) și Corund (Harghita), care realizează atât ceramică decorativă, cât și vase destinate uzului gospodăresc", declară directorul Maria Magiru. Din vestitul centru de ceramică de Horezu, va fi prezent olarul Gheorghe Iorga, cel care realizează farfurii ornamentale prin jirăvire cu instrumente ca gaița sau cornul, motivele tradiționale fiind cocoșul, soarele, peștele, copacul, biserica. 


Marcel Mocanu vine din Braniștea cu roata olarului, pe care va face demonstrații de lucru. Ceramica sa este una destinată uzului gospodăresc, astfel că tipurile de vase sunt căni, oale, castroane, sumar decorate cu "picătura scursă". Centrul de olărit de la Corund produce în prezent o ceramică foarte variată ca forme și decor: platouri, farfurii, vaze, sfeșnice, căni, ploști, jucării-fluierici, cahle etc. Meșterul Mathe Denes este unul din cei mai cunoscuți olari din zonă. 


Totodată, Muzeul de Artă Populară prezintă în expoziția permanentă centre vechi de olărit din Oltenia, Muntenia, Moldova și Transilvania, piesele de patrimoniu cultural fiind clasate în categoria tezaur. Cele mai vechi obiecte din expunere sunt plăcile de teracotă din secolul al XVIII-lea din Bistrița, ceramica din centrul dispărut de la Vama-Oaș, canceele și farfuriile săsești din Transilvania, ceramica galițiană de tip Kuty lucrată în Bucovina, fondul vechi al ceramicii oltenești de Horezu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4386 secunde